Domnul Daniel Capră, omul numărul 1 de la Petrolul, cel puţin din perpectiva organigramei, nu a fost şi nici nu va fi vreodată un orator! Bine, nici nu trebuie să fie, dar nici ce ar trebui nu prea mai este în ultima vreme, zic unii! Răutăcioşi, desigur!

L-am auzit pe Dan Capră, aseară, la Digisport, la emisiunea Fotbal Club, moderată de Radu Naum, cum a explicat domnia sa de ce nu crede în plecarea lui Contra. Dincolo de faptul că domnul Capră şi-a făcut un obicei de a vorbi doar la televiziunile centrale, mai spune şi tâmpenii. Ca aceasta: “Relaţia dintre mine şi el (n.n.- Cosmin Contra) este mai mult decât îşi închipuie multă lume şi mă îndoiesc ca cineva să îmi facă ceva pe la spate!”. Să te numeşti Capră şi să te îndoieşti că ţi-ar face cineva ceva pe la spate e ceva!

Sigur, omul nostru a vrut să explice faptul că în eventualitatea în care Contra ar fi fost căutat de Getafe el ar fi aflat primul! Poate chiar înaintea lui Contra, zic! Dincolo de faptul că argumentaţia e subţire pe fond, are şi o formă de tot râsul! E treaba lui ce declară, dar, la nivelul de reprezentare pe care-l are la club, domnul Capră trebuie să fie mai atent. Uite, ca ploieştean, nu îmi place să fiu luat la mişto cu replici de genul: Ăsta care vorbeşte în stilul lui Vanghelie e patronul Petrolului?

Mai rău este că trebuie să recunosc faptul că e adevărat. Pe mine mă doare, domnule Capră! Pe dumneavoastră?  Şi mă mai doare să aud că acelaşi patron al Petrolului, întrebat despre şansele la titlu ale Petrolului, are o declaraţie de genul: “Steaua e Steaua, noi încercăm să facem ce putem!” Nu este în regulă! Modestia este pentru modeşti, îmi spunea un prieten. Cum adică Steaua e Steaua? Adică e vreun astru, e ceva de neatins? Să ştiţi, domnule Capră, poate nu aţi aflat, că şi Petrolul e Petrolul! Iar dacă spuneţi că “suporterii ăia care au împânzit oraşul cu mesaje sunt doar câţiva care sunt manipulaţi”, ca să vă citez întocmai, oare unii care se bulucesc să  rupă uşa într-o sală din Palatul Administrativ cum or mai fi?