Un jucător cu adevărat profesionist nu poate neglija mesajele care vin dinspre peluza suporterilor. Orinde în lumea asta, deci aşa ar trebui să se întâmple şi la Petrolul. Numai că nu sunt convins că au fost numeroşi fotbaliştii Petrolului care au întrebat câte ceva despre mesajul pe care fanii Petrolului l-au afişat la meciul cu Concordia, în memoria lui Costică Moldoveanu. Câţi dintre jucători or fi întrebat: Cine a fost omul ăsta pe care-l omagiază suporterii? Nu ştiu sigur, dar cred că puţini. Or, în mod normal, toţi ar fi trebuit să aibă curiozitatea asta. Şi, dacă nu se găsea nimeni de la club care să-i lămurească, puteau cere detalii membrilor galeriei, care oricum ştiu istoria echipei mai bine decât oficialii. Ei ştiu că trebuie să îţi respecţi trecutul pentru a avea un viitor stabil şi nu doar că ştiu, ci acţionează ca atare. Adică au muncit pentru a face bannerul pe care-l vedeţi în foto şi au găsit timp să vină la înmormântarea lui Moldoveanu, ba au dat şi bani pentru coroane. Au respectat momentul, în ciuda tristeţii lui. Mi-a spus cineva că la ora înmormântării lui Moldoveanu, la stadion se auzea muzică la vestiare. Nu ştiu dacă este aşa, pentru că eu eram la înmormântare. Dar, dacă aşa a fost, e o problemă. Nu neapărat cu jucătorii, ci cu aceia care nu i-au informat despre eveniment. Din moment ce Contra a recunoscut că nimeni nu l-a anunţat despre înmormântarea lui Moldoveanu, e clar că nici jucătorii nu aveau de unde să ştie. Aşa că îndemnul din titlu nu este doar pentru jucători, ci şi pentru conducătorii Petrolului. Mai ales pentru ei! Un club adevărat nu înseamnă că are doar prezent, da?
Învăţaţi de la suporteri!
16 septembrie 2013
(452 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Andreea Chiţu, sportiva anului în Prahova
(11 decembrie 2014)
169 vizualizări
Eveniment duminică la Hipodrom: Şapte curse atractive, de trap şi galop. Cai pur sange englez prima oară la Ploieşti
(8 iunie 2018)
1155 vizualizări
Cel puţin 2500 de ploieşteni vor asista la România – Grecia
(13 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
279 vizualizări
Cronica unui meci nevăzut de fanii Petrolului
(2 decembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
419 vizualizări
Cosmin Contra: Nu-mi este frică de Barcelona!
(12 decembrie 2014)
510 vizualizări
Lupişorii au câştigat Cupa Moş Crăciun. FOTO
(25 decembrie 2015)
345 vizualizări
Stoichiţă: Nu sunt mai vulpoi ca Rednic, dar am mai multă experienţă
(6 decembrie 2015 - Ciprian RADU)
647 vizualizări
Petrolul: Marinescu ar putea pleca la Craiova
(11 iunie 2015 - Ciprian RADU)
614 vizualizări
Lucescu nu crede în declaraţiile Stelei!
(16 mai 2014 - Edi MOLDOVAN)
499 vizualizări
Hoffenheim - Bayern, întrerupt la scorul de 0-6! Scene fără precedent: fotbaliştii au refuzat să mai joace
(29 februarie 2020)
403 vizualizări
E Claro!
(5 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
319 vizualizări
Gimnasta Denisa Stoian reprezintă România la Sofia Cup
(3 mai 2017)
419 vizualizări
A venit şi ziua marelui derbi! Dacă bate la Alexandria, Petrolul e promovată 99,99 la sută
(20 aprilie 2018 - Dragoș TRESTIOREANU)
193 vizualizări
Turneul de promovare. Valentina Elisei a făcut primul angajament. Concurs pentru fani pe Facebook
(28 mai 2016)
190 vizualizări
Toţi suntem Petrolul! Interviu cu Cristi Vlad, preşedintele noului Petrolul
(30 iulie 2016 - Ciprian RADU)
1138 vizualizări
Dezechilibru! Astra Giurgiu vs. Petrolul 3-1
(12 decembrie 2015 - Ciprian RADU)
467 vizualizări
Momentul deblocării pentru Petrolul
(30 martie 2014 - Edi MOLDOVAN)
556 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























