În situaţia în care se află, Petrolul dispune de puţine soluţii viabile pentru îmbunătăţirea lotului. Deşi este o echipă care trebuie să vândă jucători pentru a-şi plăti datoriile (care oricum sunt reduse prin aprobarea planului de reorganizare), echipa ploieşteană aduce în continuare jucători a căror cotă are şanse minime să crească. Un bun exemplu este Sebastian Ghinga, un fost jucător al Sportului şi al Botoşaniului care n-a mai jucat de un an. A plecat liber de contract de la Botoşani în iunie 2014 şi, de atunci, nu a mai fost legitimat. Are 28 de ani şi, în ultima perioadă, s-a antrenat cu SC Bacău, susţine Ziarul Prahova.

Nici Cornel Predescu, al cărui nume este mai răsunător, nu reprezintă vreo soluţie care să sporească resursele financiare ale clubului, în viitor, sau să se dovedească decisiv în parcursul echipei. Din 2011, când a plecat de la Dinamo, s-a legitimat numai liber de contract. Ultima dată a jucat în Polonia, la Zawisza, echipă cu care a retrogradat şi de unde a plecat, evident, liber de contract.