România a făcut egal cu Spania, dar semnul de egalitate pus între cele două echipe trebuie să rămână pe tabelă. A fost o remiză într-un joc amical, un rezultat alb care cu greu s-ar putea repeta într-un eventual joc oficial între România şi Spania.

Trebuie însă remarcate câteva aspecte pozitive din tabăta naţionalei lui Iordănescu. În primul rând, este vorba despre selecţioner. Nea Puiu s-a concentrat mai mult pe echipă decât pe iconiţe şi a făcut câteva alegeri inspirate. Andone în locul unei liste lungi de atacanţi care ne-au plictisit la naţională, Săpunaru, Stanciu – titular în locul lui Sânmărtean.

Bine ar fi ca Iordănescu să-şi păstreze direcţia şi să ne lase cu Marica. De fapt, să-l lase pe bancă, dacă nu, acasă, când s-o face bine.

Nea Puiu a intuit că Spania nu poate fi dominată. Peste tactica sa preferată, jocul la aşteptare, a cerut însă un pressing agresiv şi a pus probleme ibericilor. Ar fi o mostră din ceea ce ar vrea să joace România cu Franţa.

Ideea e că renunţarea la compromisuri ar spori şansele României. OK, poţi să faci unul,  dar numai ca la Ropotan, minutul 90+1.

 

România – Spania 0-0

România: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Dr. Grigore, St. Filip - Pintilii (Ropotan 90+1'), Hoban - Ad. Popa (Torje 61'), N. Stanciu (Sânmărtean 87'), Stancu (A. Ivan 67') - Andone (Rusescu 74')

 

Spania: Casillas - Mario Gaspar, Bartra, Pique (Nacho 52'),   Alba - Koke, Sergi Roberto (Fabregas 60') - Pedro (Mata 67'), Silva (Morata 79'), Nolito (Isco 46') - Paco Alcacer (Aduriz 60')