FC Petrolul a plecat la Alexandria la adăpostul unui ecart destul de liniştitor de patru lungimi faţă de secondanta sa din clasament, AFCM, şi avea şi-un meci mai puţin disputat decât aceasta, dar declaraţiile au fost fără echivoc: singurul obiectiv al derbiului din deplasare era VICTORIA! Poate că unii suporteri - cei mai pesimişti - or fi crezut că optimismul robust din tabăra găzarilor este unul de faţadă, nu chiar unul în care să creadă 100% toată suflarea “galben-albastră”. Temeri degeaba însă în privinţa derbiului, care putea purta această titulatură - aşa, cu mare bunăvoinţă - numai în primele 15 miunute scurse de la primul fluier al arbitrului ardelean Paul Unimatan. Atunci când a fost un echilibru cât de cât pe suprafaţa de joc denivelată din Alexandria. Odată cu deschiderea scorului, la o fază în care căpitanul Chindriş a servit perfect, prin verticalizare, iar Arnăutu a pivotat pe lângă înmărmuritul Ciocoteală şi l-a executat sec pe Olteanu, cu un şut de la 14 metri, din poziţie centrală, pe teren a existat doar o echipă, cea care a marcat!
Era minutul 18 şi, totodată, începutul unui… “măcel” pe stadionul la care veniseră circa 3.000 de iubitori ai fotbalului, inclusiv o galerie foarte activă şi destul de numeroasă a “lupilor”. Golgheterul Petrolului şi al Seriei a III-a nu s-a mulţumi cu un gol şi a pus-o de-o “dublă”, după doar şase minute, voleul său perfect, de la 10 metri, tot dintr-o poziţie aproape perpendiculară pe axul buturilor adverse, fiind consecinţa unei lovituri libere executate de pe dreapta de Andor, încercării nereuşite a lui Saim Tudor să prelungească balonul, cu capul, pe spate, şi devierii ulterioare în spate a lui Ichim. Avea să fie singura reuşită a meciului survenită dintr-o faza fixă. La 2-0, Petrolul a luat hăţurile cu totul în mâinile sale, iar mai sus-amintitul Saim Tudor avea să bifeze un golazo, în minutul 34. Ichim l-a deschis cu o pasă lungă, de pe stânga spre dreapta, junele râmnicean a urmărit mingea şi a stat mai bine fizic în duelul cu... Desculţu, a intrat în careu apoi, prin lateral, venit în mare fugă căpitanul gazdelor, Radu, a încercat să îndepărteze pericolul iminent, însă nu a avut noroc, obiectul de joc rămânând la petrolist, al cărui şut, în cross, de la 10 metri, mult lateral, s-a dus în vinclul opus. Senzaţional gol pentru acest fotbalist “U 19” al Petrolului şi scor de... forfait, după puţin peste o jumătate de ceas! Dar, rezultatul primei reprize a fost stabilit de către acelaşi Arnăutu, care a fost la capătul unei acţiuni superbe a lui Păun, continuată în aceeaşi notă de altruistul Nini Popescu şi finalizată cu sânge rece, de la 12 metri, de principalul marcator al “lupilor”. Putea fi chiar şi 5-0 la finele celei dintâi jumătăţi a partidei - nu s-a mai putut numi derbi! -, atunci când Păun a şutat înşelător din careul mare, dar Olteanu a salvat miraculos.
Cu toţi sacii în căruţă, fiind imposibil de crezut că AFCM Alexandria mai putea reintra în meci, Petrolul şi-a conservat rezultatul de pe tabelă, ocaziile nu au dispărut cu totul, dar nu s-a mai înscris. Sau mai bine zis, oaspeţii nu au mai marcat în poarta adversarilor, ci în cea proprie! Ichim a fost şi ghinionist la o fază în care inimosul, dar şi recalcitrantul fundaş central Floricel a centrat de pe dreapta, Bolboaşă şi Antoche - ultimul altfel a făcut un meci excelent! - s-au încurcat unul pe altul, Desculţu a trimis în bara din stânga a porţii ploieştenilor, acolo de unde mingea a ricoşat în fostul jucător al Ceahlăului şi din el în plasă! Era însă prea târziu, minutul 69, pentru ca AFCM să mai spere la ceva, chiar dacă oponenţii păreau a se gândi deja la meciul cu… Voinţa Turnu Măgurele, de vineri, 27 aprilie, ora 18.00, de pe arena Ilie Oană, din etapa cu numărul 22. Atunci când, dacă va învinge, le va lăsa în urmă pe cele două echipe teleormănene la 10 puncte, dacă viitoarea adversară se va impune sâmbătă, 21 aprilie, acasă, în dauna Concordiei 2 Chiajna, Alexandria stand în acea rundă. Bref, semne clare că Petrolul se poate pregăti deja de… Liga a II-a!
AFCM Alexandria: Olteanu - Sârbu (65, Vîrtej), Ciocoteală, Floricel, Radu (cpt) - Terci (41, Boşoteanu), Calofir, Mitran (65, Vâlcică), Desculţu - Barbălată, Căpăţînă (84, Oprescu). Antrenor: Marius Stoica.
FC Petrolul: Bolboaşă - Antoche, Ichim, Ţicu - Saim Tudor, Chindriş (cpt; 78, Prunescu), Andor (65, Cîrjan), Velisar - Popescu, Arnăutu (68, Lambru), Păun (46, Ciocâlteu). Antrenor: Romulus Ciobanu.
Arbitri: Paul Unimatan (Zalău) - Mihăiţă Necula şi Alexandru Midvichi (ambii din Bucureşti).
Observatori: Aurel Ionescu (Bucureşti), pentru joc, şi Iulian Ivan (Giurgiu), pentru arbitraj.
Cartonaşe galbene: Radu (22), Floricel (30), Terci (33), Cîrjan (66).
Foto: www.fcpetrolul.ro (www.sportpictures.eu - Răzvan Păsărică)
N-a fost derbi la Alexandria, a fost “măcel”! Petrolul se poate pregăti deja de Liga a II-a
21 aprilie 2018
- citeşte totul despre:
- petrolul,
- alexandria,
- clasament,
- fotbal,
- lupii galbeni,
- ploiesti,
- golgheter
(1351 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Acum începe greul. Primul test adevărat pentru noul Petrolul
(25 iunie 2015 - Ciprian RADU)
837 vizualizări
Ponturile zilei – 26 septembrie
(26 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
222 vizualizări
Argint european pentru Denisa Ungureanu
(21 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
144 vizualizări
Petrolul a reziliat unilateral contractele jucătorilor Teixeira şi Geraldo
(28 aprilie 2015 - Ciprian RADU)
536 vizualizări
Ianis Zicu la Petrolul?
(8 ianuarie 2014 - George BOTEZ)
436 vizualizări
Goluri pentru Fortuna, cu gândul la Petrolul
(31 ianuarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
456 vizualizări
Unde au greşit jucătorii Petrolului
(7 februarie 2015 - Ciprian RADU)
541 vizualizări
Bucşa e prea corect. Mijlocaşul a comentat penaltiul dictat împotriva Petrolului
(9 aprilie 2016 - Ciprian RADU)
367 vizualizări
Alexandru Coman vine la Petrolul
(15 februarie 2015)
537 vizualizări
Invincibilii de pe Ilie Oană!
(22 mai 2014 - Edi MOLDOVAN)
792 vizualizări
Petrolul: A venit titularul postului de fundaş stânga
(1 iulie 2015 - Ciprian RADU)
512 vizualizări
Aşa nu se mai poate! Ce spune directorul Stoichiciu despre blocarea salariilor la CSM Ploieşti
(26 iulie 2016)
386 vizualizări
Trei echipe din Liga I au fost penalizate cu câte trei puncte
(19 decembrie 2016)
368 vizualizări
Benga, incert pentru meciul de la Iaşi
(20 iulie 2015 - Ciprian RADU)
334 vizualizări
Poveste cu moldoveni prea mici şi petrolişti prea mari!
(21 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
346 vizualizări
Ana Bogdan a eliminat-o pe Ekaterina Makarova la Citi Open
(2 august 2018)
95 vizualizări
Interes maxim pentru returul cu Swansea
(22 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
362 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























