
Echipa de juniori U15 este în Franţa unde, între 25 şi 28 aprilie, se confruntă cu echipe de prestigiu din Europa în cadrul campionatului „Mondial de la Saint Pierre de Nantes”.
Juniorii se află în grupa D a turneului, urmând să joace împotriva Nort Sur Erdre AC, USJA Carquefou, Stade Brestois, OGC Nice şi RWD Molenbeek, ultimele două fiind echipele care vor prezenta cele mai mari provocări pentru prahoveni.
Echipa antrenată de Marius Manolache participă la acest turneu la iniţiativa suporterilor, care au dorit ca „lupişorii” să acumuleze experienţă sportivă internaţională. Atât reprezentanţii clubului, cât şi partenerul – finanţator Veolia, care a facilitat deplasarea echipei în Franţa, au fost de acord că este o bună oportunitate pentru juniori de a înfrunta echipe de prestigiu din Europa.
„Vrem ca prin această participare juniorii să capete experienţă internaţională în cadrul unui turneu puternic, care a ajuns deja la a 41-a ediţie. Avem astfel posibilitatea să evaluăm nivelul de pregătire al jucătorilor punându-i faţă în faţă cu şcoli de fotbal puternice, consacrate, şi să contribuim astfel la dezvoltarea tinerilor care vor juca, peste puţin timp, în echipa mare Petrolul Ploieşti. Fără îndoială, prin acest campionat se pot naşte şi noi oportunităţi de colaborare, dar urmărim, în principal, schimbul de experienţă cu echipele participante. Astfel de acţiuni dedicate juniorilor sunt extrem de importante pentru a asigura sustenabilitatea proiectului pe care îl construim aici, la Ploieşti”, a declarat preşedintele clubului Petrolul Ploiesti , Cristi Vlad.
Competiţia se va desfăşura prin formarea a patru grupe a câte şase echipe fiecare, care vor permite calificarea primelor două echipe din fiecare grupă în stagiul următor, pentru ocuparea locurilor 1-8, a treia şi a patra echipă pentru locurile 9-16, respectiv a cincea şi a şasea echipă pentru locurile 17 – 24.
Al doilea stagiu va urma modelul: sferturi de finală, semi-finale şi finală.
Ca atare, fiecare echipă va trebui să joace 8 meciuri, primul meci având loc pe 25 aprilie 2018, iar ultimul având loc pe 28 aprilie 2018.
Lotul U15 Petrolul Ploiesti pentru turneul „Mondial de la Saint Pierre de Nantes” este format din:
1. Antonescu Bogdan Marin: Fundaş Central Dreapta
2. Barbu Darius Marian: Portar
3. Botogan Alin Marius: Mijlocaş Central
4. Danilă Antonio Tiberiu: Mijlocaş Central
5. Dumitru Radu Ionuţ: Mijlocaş Dreapta
6. Duţă Ionuţ Iulian: Atacant
7. Ghiţă Narcis Ionuţ: Mijlocaş Stânga
8. Ilie David: Atacant
9. Licsandru Mihail Cristian: Fundaş Central Stânga (Căpitanul echipei)
10. Mănescu Ionuţ Dragoş: Mijlocaş Central
11. Mănescu Ionuţ Octavian: Fundaş Stânga
12. Niţă Ştefan Fabian: Fundaş Dreapta
13. Radu Alex. Constantin: Portar
14. Radu Nicolae Vladuţ: Mijlocaş Central
15. Stănescu Nicholas Iulian: Mijlocaş Central
16. Stoica Gabriel: Atacant
Juniorii U15 Petrolul Ploieşti au ajuns la turneul „Mondial de la Saint Pierre de Nantes”
26 aprilie 2018
- citeşte totul despre:
- u15,
- lupii galbeni,
- franta,
- campionat,
- petrolul ploiesti,
- echipe
(861 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Asesoft, la primul pas al pregătirilor
(12 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
113 vizualizări
Alfredo di Stefano este în comă !
(6 iulie 2014)
91 vizualizări
Statistica unui eşec cumplit: Petrolul, la retrogradare în retur
(30 mai 2015 - Ciprian RADU)
477 vizualizări
Lupii intră în cantonament
(6 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
430 vizualizări
Dan Capră, fratele său şi directorul Marius Bucuroiu au primit mandate de arestare preventivă
(26 noiembrie 2014)
749 vizualizări
Gheorghe Covaciu a condus primul antrenament la CSM Ploieşti
(8 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
248 vizualizări
Ponturile zilei – 4 ianuarie 2014
(4 ianuarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
106 vizualizări
Monica Niculescu a învins-o pe Maria Şarapova în trei seturi şi s-a calificat în turul doi la Doha
(12 februarie 2018)
158 vizualizări
Halep va evolua cu Shelby Rogers, locul 57 WTA, în primul tur al Australian Open
(13 ianuarie 2017)
62 vizualizări
FC Argeş caută investitor. Şeful clubului spune cum poate fi schimbată forma juridică pentru a se promova
(4 august 2018)
127 vizualizări
Săptămâna lupilor! CFR şi Astra au clacat în etapa a 10-a
(7 octombrie 2014)
280 vizualizări
Petrolul: Programul lupilor până la meciul cu CFR
(18 martie 2015)
555 vizualizări
Halep a pus stăpânire pe locul 1: Simona a „ucis“ concurenţa înainte de US Open
(27 august 2018)
46 vizualizări
Petrolul: Copii şi juniori. REZULTATE din săptămâna 14-20 martie 2016
(23 martie 2016)
94 vizualizări
Simona Halep, OPRITA DE POLITIE in momentul in care pleca de la aeroport!
(12 iunie 2018)
396 vizualizări
Bine măcar că ne-a bătut Dinamo, Tibi!
(22 august 2015 - Ciprian RADU)
336 vizualizări
Poate lua Petrolul titlul cu aceste transferuri?
(18 iunie 2014 - Edi MOLDOVAN)
335 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























