Într-o conferinţă de presă ţinută acum câteva minute la spitalul din Grenoble, medicii care au sub supraveghere starea sănătăţii fostului pilot de F1, Michael Schumacher, au declarat că acesta a fost supus, în cursul nopţii, unei noi intervenţii chirurgicale pe creier, pentru înlăturarea unui hematom şi scăderea presiunii intracraniene. Intervenţia chirurgicală s-a făcut cu acceptul familiei fostului pilot, fiind una necesară, dar extrem de periculoasă. Şeful echipei de medici a declarat : „Am trecut de o problemă şi suntem încă rezervaţi. Lucrurile pot evolua spre bine, dar şi spre rău. Nu putem face predicţii asupra stării de sănătate a domnului Schumacher”.
Reamintim că în 29 decembrie, între orele 11.00 şi 11.15, aflat pe pârtia Saulier, între Chamonix şi Biche, la 2783 de metri altitudine, Michael Schumacher a avut un accident la coborâre, finalizat cu o puternică lovitură la cap. Deşi purta casca de protecţie, lovitura a fost extrem de dură, declanşând o hemoragie internă care a necesitat internarea sa imediată şi inducerea stării de comă.
Michael Schumacher operat a treia oară!
31 decembrie 2013
(132 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Selymes despre Gnohere: Măcar am ajutat Dinamo!
(8 august 2015 - Ciprian RADU)
504 vizualizări
Petrolul şi petroalele. Lupii şi-au consolidat poziţia după meciul de la Băicoi
(18 octombrie 2016 - Ciprian RADU)
556 vizualizări
Eşti bine, Jeremy?
(7 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
372 vizualizări
Petrolul: paşi înainte spre Europa şi spre titlu!
(30 august 2014 - Edi MOLDOVAN)
285 vizualizări
Mircea Lucescu: Colţescu are un caracter îndoielnic!
(1 septembrie 2014)
348 vizualizări
Guima s-a accidentat grav şi nu va juca cu Petrolul
(10 august 2015)
228 vizualizări
Cel mai aşteptat fotbalist al Petrolului are drept de joc. Gane: Mă bazez pe experienţa lui
(26 martie 2016 - Ciprian RADU)
322 vizualizări
Pulhac şi nevoile Petrolului
(12 noiembrie 2015 - Ciprian RADU)
139 vizualizări
Femeile or să-l urască pentru asta! Cum a “slăbit“ Gnohere 20 de kilograme în 2 zile
(17 iulie 2015)
262 vizualizări
Petrolul: Comunicat cu privire la intrarea în insolvenţă
(7 februarie 2015)
229 vizualizări
LPF a amânat meciurile etapei!
(7 mai 2016)
86 vizualizări
Juniorii de la CSM Ploieşti joacă pe stadionul Ilie Oană cu Dinamo
(7 iunie 2015)
133 vizualizări
Tamuz trebuie să dea totul. Pentru bani, pentru el sau pentru Petrolul
(24 septembrie 2015)
615 vizualizări
Lupii care nu se văd (IV)
(4 ianuarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
643 vizualizări
N’Koyi şi Nepomuceno – două achiziţii de marcă ale Petrolului
(1 iulie 2014)
251 vizualizări
Simona Halep, campioană la Montreal
(1 august 2016)
171 vizualizări
Doroftei a demisionat de la FR Box!
(10 noiembrie 2014)
87 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























