Răsturnare de situaţie în cazul presupusului act de rasism în care au fost implicaţi arbitrii români, la meciul dintre Paris Saint Germain şi Istanbul Başakşehir. UEFA investighează şi echipa turcă pentru presupuse remarci rasiste la adresa arbitrilor români, scrie publicaţia germană Allgemeine Zeitung.

 

În înregistrările din timpul meciului se aude cum arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu foloseşte cuvintele „ăla negru” pentru a-l identifica pe Pierre Webó, membru în staff-ul tehnic al echipei, acesta fiind sancţionat ulterior cu cartonaşul roşu de Ovidiu Haţegan, centralul partidei, pentru comentarii şi proteste.

 

Însă, pe aceleaşi înregistrări oficiale se putea auzi şi vocea unui membru din staff-ul echipei Istanbul Başakşehir, care spune cuvântul „gypsy”, adică „ţigan”, la adresa arbitrilor români. Mai exact, se aude fraza „La mine în ţară românii sunt ţigani. Dar eu nu pot să spun că sunt ţigani”.

 

Acum, Allgemeine Zeitung relatează că UEFA a pornit o anchetă complexă în cazul scandalului, care implică şi această declaraţie.

 

George Dobre, jurnalist Digi Sport, a precizat că ancheta ar urma să fie finalizată în aproximativ zece zile.

 

El menţionează că această brigadă de arbitri din România a fost delegată la meciuri importante din toate cele şase meciuri din acest sezon.

 

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro