
Veşti bune pentru iubitorii fotbalului din Ploieşti. Federaţia Română de Fotbal a solicitat Clubului Sportiv Municipal permisiunea de a include stadionul Ilie Oană pe lista arenelor participante la proiectul de organizarea a Turneului Final al Campionatului European U21 din anul 2023.
Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a trimis o scrisoare conducerii clubului sportiv în care afirmă că arena ploieşteană "a găzduit cu succes partide de fotbal la standarde internaţionale, îndeplinind toate exigenţele sportive şi extrasportive", motiv pentru care stadionul va fi inclus în circuitul viitorului turneu.
Scrisoarea lui Burleanu demonstrează că lucrurile se mişcă la Ploieşti (cel puţin pe partea de administrare a bazelor sportive) şi că oraşul a devenit un punct important în organizarea competiţiilor sportive de nivel înalt!
FOTO FRF anunţă CSM Ploieşti că stadionul Ilie Oană va fi inclus în lista pentru Turneul Final U21 din 2023!
6 iunie 2020
(569 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ultima oră! Războiul dintre fraţii Crângaşu, tranşat de primarul Dobre!
(23 martie 2018)
1061 vizualizări
Petrolul şi petroalele. Lupii şi-au consolidat poziţia după meciul de la Băicoi
(18 octombrie 2016 - Ciprian RADU)
556 vizualizări
Preşedintele FIFA propune un campionat mondial cu 40 de echipe!
(31 martie 2016)
104 vizualizări
CSM Ploieşti: Iryna Shutska a fost convocată la naţionala Ucrainei
(18 noiembrie 2014)
62 vizualizări
Aviz pozitiv pentru demolarea unui stadion legendar
(22 mai 2020)
171 vizualizări
Astra, doar o haltă pentru haită!
(25 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
176 vizualizări
Fostul jucător al Stelei Lucian Bălan s-a sinucis
(12 noiembrie 2015)
134 vizualizări
Petroliştii trebuie să ştie de ce este menajat Colţescu!
(4 septembrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
1013 vizualizări
Marius Stan, preşedintele Petrolului, îşi lansează candidatura la Primăria Galaţi!
(9 ianuarie 2020)
570 vizualizări
Răchită: Există pericolul ca Petrolul să dispară!
(5 ianuarie 2015)
694 vizualizări
Doar locul al VII-lea pentru Andreea Chiţu
(25 februarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
100 vizualizări
Dovada din Ţara Sfântă
(7 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
113 vizualizări
Incidente la finalul meciului Petrolul - Farul! Oficiali şi jucători ai celor două echipe s-au încăierat pe tunelul spre vestiare
(29 februarie 2020)
403 vizualizări
A fost sub semnul adevărului. Petrolul – U Cluj 1-0 (0-0)
(9 mai 2015)
226 vizualizări
Bute a pierdut în faţa lui DeGale
(29 noiembrie 2015)
101 vizualizări
Cu ce antrenori negociază Petrolul ?!
(16 septembrie 2014)
384 vizualizări
A fost ales logo-ul Cupei Mondiale din Rusia
(29 octombrie 2014)
67 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























