Simona Halep, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 4, a abandonat, miercuri, meciul contra Elenei Ribakina din Kazahstan, locul 50 WTA, beneficiară a unui wild card, din optimile de finală ale turneului de la Wuhan. Ea acuză a doua oară consecutiv probleme medicale la începutul sezonului asiatic. Anul trecut, accidentarea a fost destul de gravă, ea ratând Turneul Campioanelor.

 

Halep s-a accidentat la spate în ghemul al nouălea, la scorul de 4-4. Ea a cerut time-out medical, în pauza de la 4-5. Românca a început ghemul al zecelea, dar nu a putut servi normal şi s-a retras, la 30-30.

 

Simona Halep ar urma să participe la turneul de la Beijing de categorie Premier Mandatory, care începe duminică, apoi la Turneul Campioanelor.

 

În 2018, fără meci jucat după ce a pierdut în primul tur la Flushing Meadows, Halep s-a accidentat în timpul antrenamentului efectuat cu Petra Kvitova, înaintea partidei din primul tur cu Dominika Cibulkova.

 

"Am trimis o lovitură cu dreapa în primul ghem al antrenamentului cu Petra. Jucam un set de antrenament şi m-am blocat imediat, aşa că nu m-am mai putut mişca. Am stat în pat toată ziua, încercând să fac exerciţii şi tratament, dar nu am avut suficient timp să mă recuperez", a explicat Halep, în septembrie 2018.

 

Românca a intrat pe teren la meciul cu Cibulkova, dar problemele de sănătate au făcut-o să piardă meciul, cu 0-6, 5-7.

 

"A fost greu să joc deoarece aveam spatele blocat. Normal, trebuia să mă retrag, dar nu am vrut şi nici nu-mi place să fac asta", spunea Halep, după meciul cu Cibulkova.

 

Halep a mers la următorul turneu, cel de la Beijing, dar nu a putut duce la capăt prima întâlnire. Sportiva din România a abandonat meciul cu Ons Jabeur, din primul tur al China Open, retrăgându-se după primul set, pierdut cu 1-6, din cauza problemelor fizice.

 

La 2 octombrie 2018, Halep a anunţat că are hernie de disc, dar nu a dorit să se opereze.

 

"Mulţumesc fanilor mei de peste tot şi în special din România, pentru grija pe care mi-o poartă şi care sunt îngrijoraţi după ştirile apărute în mass media din România. Aş dori să precizez că este o hernie de disc, într-adevăr, dar sub nici o formă nu se pune problema operaţiei. Voi urmă tratamentul adecvat care constă în exerciţii şi fizioterapie. Voi reveni cu informaţii!", a postat Halep, pe Facebook, după controalele medicale efectuate.

 

Ea a ratat participarea la Turneul Campioanelor de la Singapore, încheind la finalul lunii septembrie sezonul.

 

Istoria pare să se repete în China. Ajunsă la Wuhan de asemenea fără niciun meci jucat după ce a pierdut în turul al doilea al US Open, Simona Halep, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 4, a abandonat, miercuri, partida contra Elenei Ribakina din Kazahstan, locul 50 WTA, beneficiară a unui wild card, din optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5.

 

Halep s-a accidentat la spate în ghemul al nouălea, la scorul de 4-4. Ea a cerut time-out medical, în pauza de la 4-5. Românca a început ghemul al zecelea, dar nu a putut servi normal şi s-a retras, la 30-30, după vreo 42 de minute de joc şi cinci minute de îngrijiri medicale.

 

La fel ca anul trecut, urmează în calendar turneul de la Beijing de categorie Premier Mandatory, care începe duminică, şi Turneul Campioanelor, 28 octombrie - 3 noiembrie.

 

În plus, ea s-a înscris şi la Kremlin Cup, competiţie de categorie Premier, programată la Moscova, între 14 şi 20 octombrie.

 

Halep nu este în pericol să piardă locul 6 WTA după Wuhan.

 

În acest an, sportiva română a câştigat turneul de la Wimbledon şi a mai jucat finale la Doha şi la Madrid.

 

 

 

Sursa: www.news.ro