Comunicat al suporterilor petrolişti: Libertatea şi cârmuirea
Filosoful şi eseistul britanic Bertand Russell spunea că democraţia a fost inventată ca un mijloc de a împăca libertatea cu cârmuirea. Nu ştim dacă ilustrul domn a auzit vreodată despre Petrolul Ploieşti (a murit în 1970, deci a prins momentul de magie din 1966 când Petrolul s-a confruntat cu Liverpool FC), însă este clar că vorbele sale se potrivesc de minune pentru a însufleţi flacară galben-albastră:
- este extrem de legitimă dorinţa Veoliei de a cârmui Petrolul, atâta vreme cât ea este cea care furnizează grosul finanţării tuturor activitaţilor de la club. Nimeni, niciodată nu a negat asta;
- însă la fel de legitimă este şi dorinţa de libertate a suporterului petrolist, crescut de mic cu icoana Petrolului la căpătâi. Manifestarea libertaţii în exercitarea patimii sale este cel dintâi deziderat al oricărui suporter, oriunde în lume.
Ei bine, Maestrul Russell ne explică cum aceste două deziderate pot funcţiona împreună, făra să se încurce unul pe celălalt: prin practicarea unei democraţii reale, nu mimate. Prin respect reciproc, prin comunicare sinceră şi totală între părţi şi prin transparenţă. Aceasta este cheia existenţei unei relaţii simbiotice perfecte între suporteri şi conducerea unui club de fotbal.
Suntem conştienţi că ratarea obiectivului de anul acesta (promovarea în Liga 1) a tensionat relaţiile între conducere şi suporteri, însă acum este momentul să ne concentrăm pe ceea ce ne uneşte, pentru că este cu mult mai important decât ceea ce ne desparte. Dorim să subliniem că niciodată noi, suporterii, nu am îndreptat vreo acţiune, de orice fel, împotriva Veoliei ca entitate. Îi suntem profund recunoscători pentru sprijinul financiar şi logistic constant acordat echipei, începând din Liga a 4-a şi până în Liga a 2-a. Însă pentru a exercita în mod ideal atât libertatea, cât şi cârmuirea, este esenţial să practicăm cu toţii o democraţie reală, cu responsabilităţile şi drepturile ce rezidă pentru fiecare din părţi.
Luni, 17 iunie, a fost stabilită încă din luna mai o întâlnire a conducerii clubului cu suporterii în cadrul Asociaţiei care ne aduce pe toţi împreună exact în cadrul propice practicării acestei democraţii reale. Vrem să credem că acestă întâlnire va fi onorată de ambele părţi cu aceeaşi intenţie sinceră de a ne asculta reciproc şi de a ne înţelege punctele de vedere, în dorinţa de a ne reîntoarce împreună la esenţa dragostei noastre: Petrolul Ploieşti. Noi promitem să fim acolo, deschişi dialogului, dacă şi partenerul nostru va considera că este pregătit pentru acelaşi lucru, pentru că împreună, umăr la umăr, să reclădim democraţia, unicul mijloc de a împăca libertatea cu cârmuirea.