Tibi Uşeriu a fost scos din ultramaratonul Yukon Arctic Ultra din cauza faptului că a suferit degerături la picioare, astfel că, sportivul a fost transportat de urgenţă la spital cu elicopterul.

                                                                

Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a asociaţiei pentru care Tibi Uşeriu a mers la ultramaraton. Organizatorii l-au scos din concurs pe Tibi din cauza problemelor întâmpinate, iar sportivul a fost transportat de urgenţă la spital.

 

El a parcurs 80 de kilometri, în 24 de ore, în condiţii extreme şi printr-o zonă sălbatică a Canadei. Atunci când s-a dat startul, pe termometru arătau minus 38 de grade.

 

„Din păcate, acest telefon - aşteptat cu sufletul la gură - ne-a adus veşti foarte proaste: Tibi a suferit degetături la degetele piciorului drept. Organizatorii l-au scos din concurs şi încearcă să îl transporte cât mai repede la spital, cu elicopterul. Sperăm că nu e atât de grav precum pare. Toate gândurile noastre bune merg acum spre Tibi. Din păcate, această cursă s-a oprit aici”, au anunţat, luni seara, pe Facebook, reprezentanţii Asociaţiei Tăşuleasa Social pentru care Tibi Uşeriu a plecat la maraton, ocazie cu care el ar fi promovat un nou proiect al Asociaţiei, mai precis drumul Via Transilvania.

 

Competiţia este considerată ca fiind mai dificilă decât maratonul 6633 Arctic Ultra pe care Tibi Uşeriu l-a câştigat de trei ori consecutiv, fiind mai lung şi desfăşurându-se printr-o zonă sălbatică. Tibi Uşeriu a fost singurul român care s-a înscris în concurs, la proba de 700 de kilometri.

 

Cursa se desfăşoară pe traseul Whitehorse (start) – Muktuk – Dog Grave Lake – Braeburn – Ken Lake – Carmacks – McCabe – Pelly Crossing – Pelly Farm – Scroggie Creek – Dawson City (sosire).

 

 

 

 

Sursa: www.click.ro