Fostul fotbalist Daniel Prodan a decedat, miercuri, la vârsta de 44 de ani, în urma unui infarct. Jurnalistul Dorin Chioţea a precizat pe pagina lui de Facebook că Prodan a decedat în locuinţa din Voluntari, după ce medicii au încercat să-l resusciteze timp de trei ore.

"Daniel DIDI PRODAN A MURIT în urmă cu câteva ore ca urmare a unui infarct!!! Avea 44 de ani. Mi-a fost un mare prieten, iar sfârsitul său prematur de drum mă mâhneşte profund. Este cea mai grea ştire exclusivă pe care o dau în toată cariera mea.

Tragedia s-a petrecut în casa din Voluntari a fostului mare fundaş tricolor. Colapsul s-a petrecut sub ochii soţiei sale, Licinia, care la 19.57 a anunţat Salvarea.

Directorul SABIF, Alis Grasu, mi-a confirmat că "În 14 minute a ajuns la dânsul primul echipaj. Foarte rapid a venit şi al doilea. Ambele maşini au dotari de ultimă generaţie şi medici urgentişti experimentaţi, au încercat să-l resusciteze timp de trei ore. S-a încercat tot ce este posibil, din păcate inima sa a cedat"», a scris Dorin Chioţea.

Prodan s-a născut în martie 1972 şi a fost unul dintre cei mai importanţi jucători români. Şi-a început cariera la Olimpia Satu Mare, iar în 1993 a fost cumpărat de Steaua, unde a jucat 3 ani.

Atletico Madrid l-a transferat în 1996 şi a jucat doi ani în capitala Spaniei. A mai evoluat la Rocar şi la FC Naţional. Pentru naţională a strâns 54 de meciuri şi a participat la Campionatul Mondial de din 1994 şi la Campionatul European din 1996.

Palmares:
Steaua: 5 titluri de campion, 2 Cupe ale României, 2 Supercupe ale României
Rangers: 2 titluri de campion, 2 Cupe ale Scoţiei, 1 Cupă a Ligii