Petrolul întâlneşte duminică pe ASA Târgu Mureş, revelaţia campionatului. Ardelenii se află la doar două puncte în spate, aşa că jocul programat de la ora 20.30, este extrem de important pentru ploieşteni.

”Va fi o partidă foarte grea, ştim asta, dar ne vom mobiliza şi vom face tot ce depinde de noi pentru a câştiga. Nu vreau să mai vorbesc nimic despre anularea suspendării lui Mureşan, mi-am spus părerea, aşa că tot ce mă interesează acum este ca băieţii să se antreneze cât mai bine şi să fie în cea mai bună formă la ora partidei. ASA este revelaţia acestui tur de campionat, ne vom întâlni de două ori într-un interval scurt de timp, dar noi ne dorim să câştigăm ambele meciuri. Putem face asta, dacă ne concentrăm, mai ales în faza de finalizare, pentru că, fără îndoială, ocazii de gol vom avea. Ca de fiecare dată, mizăm şi pe susţinerea necondiţionată a publicului, sperăm cu toţii ca tribunele să fie pline, iar la final să ne bucurăm împreună cu fanii de un nou succes”, a declarat antrenorul Gheorghe Mulţescu, pentru fcpetrolul.ro