Este una dintre scandările favorite ale petroliştilor. Şi nu este deloc una fără substanţă, susţinerea de care se bucură echipa lui Contra, în Republica Ploieşti, fiind comparabilă cu nivelul de susţinere a naţionalei la nivelul ţării. Chiar este mai intensă. Am considerat că astăzi, când joacă România, în loc de avancronica unui meci cu final anunţat mult mai important este să aduc în prim plan faptul că fanii Petrolului iubesc fotbalul, în adevăratul sens al cuvântului. Petroliştii nu ar fi tolerat niciodată ca echipa lor să se prezinte la un meci decisiv aşa cum s-a prezentat România la Pireu. Contra nu ar fi conceput niciodată să îşi aşeze echipa pe teren cu gândul să nu piardă, ci să câştige. Petrolul, dacă ar fi jucat în locul naţionalei, ar fi avut atitudine, ar fi ameninţat poarta, chiar dacă ar fi pierdut! Naţionala nu a făcut asta. Şi, astăzi, când românii, din binecunoscutul hei-rup strămoşesc,  să înghesuie să spună că îi rupenm în două pe greci, prefer să aduc în prim plan ideea de Petrolul. Pentru că Petrolul joacă fotbal, pentru că petroliştii nu îşi menajează jucătorii de top pentru meciuri care nu mai contează, pentru că Petrolul are antrenor, pentru că Petrolul are atitudine. Naţionale ploieştenilor este Petrolul! Nu e o figură de stil, ci o recompensă pe care o primeşte o echipă de fotbal care chiar joacă sportul ăsta, nu îl mimează. Poate, diseară, România se va califica şi vor râde hei-rup-iştii de ideea expusă aici. Eu nu cred şi, sincer, nici nu vreau să ne calificăm, doar ca să ne facem de râs la nivel mondial. Cine ţine cu adevărat la naţionala de fotbal nu ar trebui să-i dorească să se facă de râs, ci doar să scape de măscăriciul de Piţurcă, pentru a avea o naţională care să ne facă mândri că suntem români. Uite, aşa cum ne face Petrolul mândri că suntem ploieşteni!