În fine! Asesoft a câştigat primul meci pe teren propriu în Eurocup, împotriva formaţiei Igokea, şi speră, cu temei, că se poate califica în faza următoare a competiţiei. După primele două sferturi, ploieştenii aruncaseră, deja, zarurile, cîştigătoarea partidei fiind ca şi stabilită, diferenţa de 16 puncte stabilită la pauza mare fiind imposibil de surmontat de către o echipă precum Igokea. Chiar dacă nu a mai câştigat niciunul dintre ultimele două sferturi, Asesoft, condusă magistral din teren de Mohammed şi Lee, nu a avut emoţii la acest joc şi s-a impus clar, scor 84-74. Cu două victorii obţinute în faţa echipei Igokea, Asesoft va juca finala grupei, din perspectiva ei, miercurea viitoare, atunci când va înfrunta, tot în sala Olimpia, pe Hapoel Ierusalim. Cu o victorie şi în acel meci, Asesoft şi-ar deschide larg uşa calificării, dar meciul cu israelienii va fi altă mâncare de peşte, faţă de partida cu Igokea. Dreptul la speranţă, însă, a fost câştigat aseară, prin victoria obţinută de gruparea ploieşteană.

CSU Asesoft: Adamovic (2p), Dunn (6p, 7pd), Burlacu (7p, 2rec, 2pd, 1cap, 1x3), Marshall (18p, 5rec, 5pd, 1x3), Mohammed (24p, 3pd, 2x3), Tica (2p, 2rec), Lee (23p, 6rec, 2cap), Zekovic (2p, 5rec, 2cap)
Echipa: 2p-76%, 3p-25%, FT-67%, 24rec, 19pd, 7mp, 11mc, 5cap

Igokea Aleksandrovac: Dozet (13p, 6rec, 1cap, 1x3), Knezevic (1rec, 1pd), Gajovic (6p, 2x3), Gordic (14p, 2rec, 3pd, 1x3), Gipson (10p, 5rec, 2pd, 1x3), Bakic (8p, 2pd, 2x3), Mirkovic (6p, 3rec9, Stemberger (7p, 2rec, 2pd), Bunic (10p, 6rec)
Echipa: 2p-49%, 3p-42%, FT-77%, 32rec, 10pd, 17mp, 4mc, 1cap