Faptul că sportul are multe momente hazlii este o banalitate. O ştie toată lumea şi nu este deloc întâmplător că Eurosportul face rating cu Watts.
Probabil că unii dintre telespectatorii fideli ai cunoscutei rubrici sunt oficiali ai Federaţiei Române de Handbal. Altfel, pare destul de greu de explicat, într-o variantă plauzibilă, iniţiativa acestora de a organiza meciuri de baraj pentru promovarea în Liga Naţională, atât în competiţia masculină, cât şi în cea feminină.
Şi mai interesant este faptul că anunţul a fost postat pe site-ul federaţiei acum patru zile, iar termenul limită pentru înscrierea eventualelor participante a expirat astăzi la ora 13.00.
La turneele de promovare ar trebui să participe echipele care au retrogradat din Liga Naţională,dar şi cele care au încheiat pe locurile secunde în Divizia A.
În aceste condiţii, teoretic, după „gândirea” oficialilor de la FRH, ar fi trebuit ca această acţiune să prezinte interes şi pentru echipa masculină de la CSM Ploieşti, retrogradată din Liga Naţională la finalul sezonului trecut.
„În primul rând, clubul nostru nu a primit nicio notificare din partea FRH. Am aflat despre această iniţiativă în urma anunţului care a fost publicat pe site. Oricum, nu aveam cum să participăm la un asemenea turneu, din moment ce jucătorii sunt în vacanţă. Şi, din informaţiile pe care le am, nu sunt echipe care să fi dat buzna pentru a se înscrie la acest turneu. Handbaliştii noştri au programată reunirea lotului abia în data de 22 iulie”, ne-a declarat Augustin Iancu, directorul CSM Ploieşti.
Acum, pentru a găsi circumstanţe atentuante „federalilor”, trebuie spus că, foarte probabil, ei au avut intenţia de a evita ceea ce s-a întâmplat în sezonul trecut în Liga Naţională, competiţia având doar 11 echipe. Aşa să fi fost şi tot nu este în regulă.
Pentru că, dacă acesta a fost motivul pentru care s-a luat decizia organizării barajului, ar fi trebuit ca această măsură să fie anunţată încă dinainte de finalul stagiunii.
Ca să nu mai amintesc de faptul că era mult mai smplu, ca regulă generală, să se precizeze în regulament că în situaţia neplăcută în care o echipă nu se poate înscrie în Liga Naţională, locul acesteia să fie luat de următoarea clasată din Divizia A, în funcţie de punctaj, indiferent de serie.
S-ar fi evitat această glumă proastă a verii în care federaţia a anunţat acum patru zile că vrea să organizeze baraj pentru promovare săptămâna viitoare.
Cel puţin hazliu, nu?