Duminică, 18 noiembrie, de la ora 15.00, pe stadionul din Ploieşti va avea loc “Centenarul Fotbalului Românesc”, eveniment care are ca punct forte un meci demonstrativ care va pune faţă în faţă o Naţională a legendelor din fotbalul românesc şi Naţionala artiştilor, campioană mondială în acest domeniu.
Meciul trebuia să se joace pe Arena Naţională, dar organizatorii au decis să-l mute la Ploieşti, după ce stadionul din Bucureşti a fost închis din cauza stării proaste a gazonului!
Conform celor care au programat acest meci, printre jucătorii care vor fi prezenţi la meciul demonstrativ se numără Gheorghe Hagi, Gică Popescu, Helmuth Duckadam, Bogdan Stelea, Florin Prunea, Miodrag Belodedici, Dănuţ Lupu, Adrian Ilie, Mirel Rădoi, Daniel Niculae, Vasile Maftei şi Florin Cernat. De cealaltă parte, în echipa artiştilor îşi vor face loc, printre alţii, Adrian Enache, Aurelian Temişan, Kamara şi Ralflo, plus, desigur, jucătorii ploieşteni care au făcut parte din această Naţională a Artiştilor – Daniel Chiriţă (care este şi antrenor), Decebal Nae, Andrei Ciobanu, Vladimir Butufei, Cristian Dumitrache!
Un procent de 5% din încasări va fi donat către Kassandra Rotariu, fiica fostului internaţional Iosif Rotariu. Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul Bilete.ro şi au valori între 25 şi 45 lei.
Meciul spectacol dintre Naţionala legendelor şi Naţionala artiştilor a fost mutat pe stadionul Ilie Oană!
15 noiembrie 2018
(338 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Daniel Chiriţă, jucător şi colaborator la Petrolul
(30 septembrie 2016)
690 vizualizări
FRF nu lasă Petrolul să aibă echipa a doua?
(9 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
939 vizualizări
Doi jucători ai Petrolului au fost convocaţi la echipele naţionale
(1 septembrie 2015)
77 vizualizări
Gicu Grozav NU vine la Petrolul Ploieşti!
(2 octombrie 2018)
1594 vizualizări
Războiul nervilor! Petrolul ameninţă că pleacă de pe stadionul Ilie Oană
(22 august 2018)
587 vizualizări
CSM Ploieşti: Băieţii, îngheţaţi la zero!
(15 septembrie 2015)
99 vizualizări
Liga C Prahova, rezultate şi clasamente
(10 iunie 2014)
215 vizualizări
Câţi spectatori va avea Petrolul la meciul cu Flamurtari?
(17 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
740 vizualizări
Când se joacă Petrolul vs. Teleajenul Văleni. Rezultatele etapei a 12-a şi clasamentul
(7 noiembrie 2016)
788 vizualizări
Petrolul a renunţat, deja, la doi jucători
(16 decembrie 2018)
164 vizualizări
Meci suspect de blat pentru pariuri la Australian Open!
(25 ianuarie 2016)
65 vizualizări
Sanja Vlaskalic a semnat cu CSM Ploieşti
(17 iulie 2014)
163 vizualizări
Petrolul după demisia lui Cornăţeanu! Negocieri cu Mulţescu, fanii cer demisia lui Cristi Vlad!
(25 martie 2019)
220 vizualizări
Rezultate şi clasamente Liga B Prahova
(1 aprilie 2014)
191 vizualizări
Cu ce echipe a picat România în grupă, în preliminariile Euro 2020
(2 decembrie 2018)
116 vizualizări
Se duc şi drepturile TV! Cât mai are de încasat Petrolul
(3 martie 2016 - Ciprian RADU)
193 vizualizări
Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, o nouă reuniune oficială de trap!
(26 mai 2017)
495 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























