Ultima Reuniune oficială organizată pe Hipodromul Ploieşti înaintea Derby-ului de Trap al României, de peste două săptămâni, a făcut, azi, tribune pline, peste 1700 de iubitori ai turfului fiind prezenţi la evenimentul organizat de CSM Ploieşti.
A fost o reuniune atractivă, cu două curse de galop, una de ponei şi patru de trap, între care şi ultima repetiţie pentru Derby, Premiul de Încercare, rezervat cailor de 4 ani şi desfăşurat pe distanţa de 2500 de metri. În plus, reuniunea de astăzi a oferit şi un moment în premieră pe Hipodromul Ploieşti: prima licitaţie cu strigare pentru cai trăpaşi şi de sport!
Principala cursă a zilei a fost, aşa cum spuneam, Premiul de Încercare, în care s-au întrecut caii de 4 ani pe care îi vom vedea, peste două săptămâni, în Derby-ul de Trap al României. A câştigat destul de clar Speedy Nobel, armăsarul condus de Gheorghe Vasile desprinzându-se decisiv pe ultima linie dreaptă, în faţa iepei Răsfăţata, cealaltă favorită a cursei. Festivitatea de premiere a fost oficiată de viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, câştigătorul primind, pe lângă binemeritata cupă şi premiul în bani de 810 ron, şi un voucher din partea reprezentantului Cramelor Casa Bolgiu, Ştefan Bolgiu.
În celelalte curse de trap ale zilei, s-au impus armăsarul Neptuniu (Premiul Nurofen), iapa Zenobia K (Premiul Olimp) şi armăsarul Diablo Jet (Premiul Ortoza).
Ca de obicei, întrecerea poneilor, intercalată între cursele de trap, a încântat publicul spectator şi în special pe cei mici, armăsarul Mircea, condus de Ana Neagu, reuşind să câştige la capătul cursei desfăşurate pe pista de galop, în faţa tribunei oficiale.
Ultimele două curse ale reuniunii au fost cele de galop: Premiul „Meteor”, destinat cailor pur sânge englez, şi Premiul „Heritage Cup”, rezervat cailor pur sânge Arab. Ambele curse au fost câştigate de cai străini, „franţuzoaica” Taimada, condusă de Nurhay Zyulkyuf, respectiv armăsarul bulgar Ferment, condus de Valentin Atanasov, reuşind să se impună clar în cele două întreceri.
Apoi, puţin după ora 13.00, cu sprijinul partenerilor de la Romanian Horse Sales, a avut loc prima licitaţie de cai de pe Hipodromul Ploieşti, un moment inedit, la care mulţi dintre ploieşteni au ţinut să asiste chiar şi fără a avea intenţia de a cumpăra un cal. Au fost două ore în care aproape 60 de cai le-au fost prezentaţi doritorilor, iar zece dintre aceştia şi-au găsit noi proprietari.
Peste două săptămâni, pe 7 octombrie, va avea loc cea mai importantă cursă a sezonului, Derby-ul de Trap al României, în cadrul unei Reuniuni pentru care organizatorii pregătesc publicului o sumedenie de surprize.
Hipodromul Ploieşti: Speedy Nobel a câştigat Premiul de Încercare!
23 septembrie 2018
(83 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Incredibil ! În perioada 2009-2012, FC PETROLUL a fost finanţată ilegal cu 5 milioane de euro!
(22 decembrie 2014)
861 vizualizări
Simona Halep s-a calificat în semifinalele Porsche Tennis Grand Prix
(29 aprilie 2017)
111 vizualizări
Malmo FF, modelul suedez din Liga Campionilor. Cum să te simţi bine fără bani la masa bogaţilor
(3 octombrie 2014)
443 vizualizări
Noul Petrolul şi noile adversare din playout. Cum mai sună viitorul?
(23 februarie 2016 - Ciprian RADU)
268 vizualizări
Doi juniori ai lupilor au fost convocaţi la naţională
(25 octombrie 2014)
242 vizualizări
UEFA Champions şi UEFA Europa League la DolceTV pentru perioada 2015-2018.
(25 decembrie 2014)
497 vizualizări
Halep s-a retras de la Beijing
(2 octombrie 2014)
62 vizualizări
Haita domină şi Liga A! Petrolul vs. AFC Brebu 4-1
(10 septembrie 2016 - Ciprian RADU)
745 vizualizări
Burleanu anunţă: Antrenamentele pentru copii şi juniori se pot relua din 15 iunie!
(9 iunie 2020)
9221 vizualizări
Mister Rednic sau Nea Rednic?
(4 mai 2015 - George BOTEZ)
398 vizualizări
Petrolul va avea 300 – 400 de suporteri la Arnhem
(7 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
696 vizualizări
Ultima „finală” a lui Mulţescu. Petrolul – Concordia Chiajna (luni, ora 20.30)
(6 decembrie 2014)
461 vizualizări
Rednic a împlinit 53 de ani. Un cadou pentru antrenorul Petrolului
(9 aprilie 2015)
439 vizualizări
UEFA a închis circul de la FCS. Rădoi nu mai are voie să stea pe bancă
(17 august 2015 - Ciprian RADU)
439 vizualizări
Neliniştea debutului
(4 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
122 vizualizări
Petrolul: a treia favorită la câştigarea titlului !
(19 iulie 2014)
250 vizualizări
Ponturile zilei – 29 septembrie
(29 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
155 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























