Mihaela Buzărnescu, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 29, va evolua, vineri, cu sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7, în turul al treilea al turneului de la Wimbledon.

Partida este a doua de pe Terenul 1, după un meciul de simplu feminin Venus Williams - Kiki Bertens, care va începe la ora 15.00.

După un meci de dublu masculin, care va începe de la ora 13.30, pe terenul 10, perechea Monica Niculescu/Kirsten Flipkens (România/Belgia), cap de serie 13, va evolua contra americancelor Sofia Kenin şi Sachia Vickery, în turul al doilea al probei de dublu feminin.

Vineri, Raluca Olaru şi Mihaela Buzărnescu vor juca la dublu mixt.

Raluca Olaru şi francezul Fabrice Martin vor juca, de la ora 15.00, pe terenul 6, împotriva perechii australiene Ashleigh Barty/ Thanasi Kokkinakis.

Mihalea Buzărnescu şi polonezul Marcin Matkowski vor evolua cu echipa Alicja Rosolska/Divij Sharan (Polonia/India). Partida este a cincea, ultima a zilei (13.30, ora de start), pe terenul 16, după alte patru meciuri de dublu.

Tot vineri va fi programat şi decisivul meciului Irina Bara/Alize Cornet (România/Franţa) - Andreja Klepac/Maria Jose Martinez Sanchez (Slovenia/Spania), cap de serie numărul 4, întreruptă joi, din cauza întunericului. Cele două echipe sunt la egalitate, scor 5-7, 7-6 (3), în partida din turul I a probei de dublu feminin de la Wimbledon.