Hipodromul Ploieşti şi-a redeschis porţile pentru iubitorii trapului, circa 400 de ploieşteni fiind prezenţi la prima reuniune oficială din 2018. O reuniune atractivă, cu patru curse interesante, având drept „cap de afiş” Premiul de Deschidere, uvertura tradiţională a sezonului de trap de pe Hipodrom.
Prima victorie importantă a anului a fost obţinută de armăsarul condus de Cristian Slate, Ramon II, care s-a impus clar în Premiul de Deschidere, fiind urmat de Zenobia K (driver Mihai Păun), Haiti (Mihai D. Vasile) şi Vito V (Cristian Ionescu). Festivitatea de premiere a fost oficiată de consilierul local Gheorghe Andrei.
În celelalte curse ale zilei, s-au impus: Renumit – Premiul Ager, Nelmar – Premiul Arena şi Maybe Baby – Premiul Atena.
Următoarea reuniune va avea loc peste două săptămâni, pe 13 mai, atunci când se va ţine Premiul de Mai, o alergare semiclasică rezervată cailor de 3 ani şi mai în vârstă, pe distanţa de 1950 metri.
Hipodromul Ploieşti: armăsarul Ramon II a câştigat „Premiul de Deschidere”!
28 aprilie 2018
(309 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Aceştia sunt principalii favoriţi la câştigarea turneului Ţiriac Open 2024
(8 martie 2024)
176 vizualizări
Stadionul Ilie Oană rămâne în atenţia FRF şi reintră în circuit dacă va fi refăcut gazonul
(21 ianuarie 2016 - Ciprian RADU)
146 vizualizări
Câţi spectatori va avea Petrolul la meciul cu Flamurtari?
(17 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
740 vizualizări
Arabii au pus ochii pe Albin!
(27 noiembrie 2014)
574 vizualizări
Închisoare cu executare pentru un fost patron de club din Liga 1
(24 noiembrie 2017)
1168 vizualizări
Camara, un Abel ucis de Cain al fotbalului ?
(22 martie 2014 - Edi MOLDOVAN)
685 vizualizări
Bucurie în galben-albastru. ADGA l-a adus pe Moş Crăciun copiilor de la Filipeşti
(20 decembrie 2014 - Ciprian RADU)
332 vizualizări
Cine mai gândeşte în fotbalul românesc?
(11 noiembrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
254 vizualizări
AJF Prahova / Rezultate şi clasamente după meciurile disputate în perioada 2-4 octombrie
(14 octombrie 2015)
2106 vizualizări
ROMÂNIA - SUEDIA 0-2 // O voce puternică a politicii Suediei, GAFĂ MONUMENTALĂ! „Am reuşit! 2-0 cu Ungaria şi salt spre Euro”
(18 noiembrie 2019)
48 vizualizări
Rodrigo Pastorini, un fotbalist de clasă
(8 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
809 vizualizări
A început ancheta penală privind abuzurile Jandarmeriei faţă de suporterii ploieşteni!
(24 iulie 2014)
1506 vizualizări
Jucatoare de fotbal feminin, decedata la numai 21 de ani!
(19 ianuarie 2021)
327 vizualizări
Don Juan de Albin
(26 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
472 vizualizări
Albin a jucat împotriva lui Ronaldinho în Veracruz – Queretaro 2-2
(19 mai 2015)
737 vizualizări
Decizie ciudată: Finala Cupei Ligii se joacă în vacanţa de vară!
(16 martie 2016)
87 vizualizări
Petrolul dă lovitura cu un atacant dorit şi de rivalele Steaua şi Astra
(23 august 2014)
469 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























