Tudor Octavian publică pe blogul Gazetei Sporturilor o excelentă pledoarie în favoarea echipelor tradiţionale din fotbalul românesc. Publicăm integral textul:

În transmisiile tv ale unor meciuri oarecare din marele fotbal european, un actor tot atât de important ca şi cei din teren, în scenariul unui maximum de emoţii, e tribuna. Secvenţele cu tribunele arhipline şi cu tot inventarul de reacţii partizane ţin de succesul previzibil al regiei. Succes confirmat chiar şi de numărul telespectatorilor. Se închide un cerc al motivaţiilor de toate naturile, cu un optimum de motivaţii financiare.

Acest cerc al motivaţiilor, care e musai să se închidă fiindcă altfel nici n-ar fi cerc, ar fi faliment, ne trimite la nişte derbyuri româneşti ale retrogradării, din categoria Chiajna-Voluntari, cu tribune goale şi cu un efect la telespectatori la fel de trist. Într-un clasament continental al tribunelor goale şi al transmisiilor tv mai mult decât păguboase, foarte probabil că am fi pe podium. Acesta ar fi adevăratul clasament al adevărului românesc în fotbal. Nu poţi să ai un fotbal de rang înalt cu lupte pentru întâietate între târguri şi comune semiurbane.

Fără marile oraşe, fără Ploieşti, Braşov, Galaţi, Arad, Constanţa, Oradea, Baia Mare, Bacău şi Târgu Mureş, dar cu nişte încropeli cu damf politic şi în vecinătatea penalului, care ies din cărţi odată cu intrarea în cărţi a DNA-ului – precum Bragadiru, Urziceni, Ceahlăul şi chiar Astra Ploieşti Giurgiu FCSB – nu e nimic de sperat. Pentru mine, cele mai semnificative imagini cu tribune pline n-au fost cele de la veşnicele FCSB – Dinamo, care sancţionează de patru ori pe an, pe Arena Naţională, agonia molcomă din restul clasamentului, ci confruntarea Petrolul – Tărtăşeşti şi revenirea Petrolului pe calea ce-ar fi să ducă în Liga întâi.

Marile urbe au un public de tradiţie şi în aşteptare, dublat de unul virtual, cu o deschidere internaţională, care nu vrea decât ocazia ca să se fidelizeze. Frustrarea din municipiile date deoparte de cârdăşiile din Federaţie, Ligă şi amicii poate naşte un alt fotbal, acela care răzbună nişte tradiţii abuzate şi îndelung jignite.

Campionatul, în configuraţia lui bucureşteană cu suburbii şi puncte la schimb, e o insultă pentru marii absenţii. Dacă s-ar face un sondaj de cunoaştere, privind geografia prezenţelor în prima ligă, am avea un şoc. Sunt convins că un procent copleşitor din cei solicitaţi n-ar şti să localizeze pe harta ţării Voluntarii şi Chiajna. Şi nu fiindcă ar fi inculţi, dar până a-şi clama numele cu fotbalul, cele două localităţi nu au produs prea multe pricini de a interesa cumva şi onorant şi dincolo de marginile lor. Ca să nu mai vorbim de localizarea nou-venitelor Juventus şi Sepsi.

Ce ştim până acum despre Juventus nu numai că nu-i destul ca să ne întrebăm ce-ar fi să aducă această mică necunoscută în prima ligă, mai mult decât Pandurii sau Tg. Mureş, dar nu-i destul nici ca să ne obosim cu nişte întrebări.

E posibil ca edilii şi sponsori formaţiilor, de ale căror rost şi viitor ne îndoim, să ne ceară un plus de consideraţie, dacă nu şi unul de politeţe. Şi, în felul lor, poate c-ar fi îndreptăţiţi. Numai că şi una, şi alta se câştigă, greu şi cu timpul, nu ca banii veniţi de la Federaţie şi de la televiziuni, cu doar câteva sute de fani în tribune. Iar ca să nu-i supărăm prea tare pe iubitorii de fotbal comunal, le propunem să-şi imagineze cum s-ar discuta chestiunea la anul, cu un podium final de tot meritul: Voluntari, Chiajna şi Juventus. Ă? Ă?