Petroliştii au avut ghinion la tragerea la sorţi pentru turul al treilea preliminar din Europa League, unde vor avea de înfruntat Viktoria Plzen. Un adversar dificil, reprezentant al unui fotbal bun, cu rezultate remarcabile în competiţiile europene.
Petrolul trebuie să trateze meciul cu maximum de atenţie şi cu o determinare ieşită din comun. Dar nu trebuie să facă acea greşeală pe care o fac echipele cu mai puţină experienţă: să respecte adversarul mai mult decât e cazul!
Viktoria Plzen nu mai este echipa care a câştigat campionatul Cehiei acum două sezoane.
În primele două meciuri oficiale ale sezonului, Viktoria a fost surclasată de Sparta Praga în supercupa Cehiei şi a remizat, 2-2, în primul meci de campionat, în faţa unei formaţii modeste, Pribram. Atenţie, Viktoria a condus cu 1-0 şi 2-1 dar nu a putut câştiga meciul.
Mai mult, cel mai important fotbalist al cehilor, Pavel Horvath, are 39 de ani şi, oricât de experimentat ar fi, este clar că fizic nu va putea rezista foarte bine.
El este arhitectul Viktoriei, fiind foarte periculos atunci când verticalizează jocul. În mod normal, însă, Petrolul ar trebui să aibă soluţii pentru a bloca jocul în forţă al cehilor. Viktoria a arătat mari slăbiciuni în defensivă, primid goluri şi din faze fixe, în primele două meciuri oficiale.Dar, mai ales, este vulnerabilă atunci când atacurile au viteză, echipa cehă fiind una cu o medie de vârstă ridicată.
Experienţa ar fi singurul capitol la care cehii stau mai bine ca Petrolul, dar aceasta poate fi compensată cu determinare şi concentrare.
La Plzen nu este chiar linişte înainte de meciul cu Petrolul, Duşan Uhrin Jr, antrenorul Viktoriei, fiind criticat pentru jocul din primele meciuri oficiale ale sezonului. Egalul cu Pribram a fost privit ca un eşec de către oficialii Viktoriei, astfel că va exista o presiune suplimentară şi pe cehi, la acest joc.
Una peste alta, Petrolul poate obţine un rezultat bun în meciul de joi, mai ales dacă nu va arăta adversarului mai mult respect decât ar trebui!