Deşi, de regulă, echipa secundă a clubului din Liga a II-a, CS Mioveni, combatantă cu un eşalon mai jos, evoluează acasă pe un teren din incinta unui liceu, cel din Colibaşi, vizita în oraş a liderului ierarhiei Seriei a III-a din al treilea eşalon, FC Petrolul Ploieşti, a creat emulaţie (şi) în rândul… oficialilor clubului “galben-verzilor”. Astfel încât, deşi la mai puţin de 24 de ore după jocul “satelitului” cu trupa ploieşteană se va desfăşura şi disputa dintre CS Mioveni şi Metaloglobus Bucureşti, adică sâmbătă, 4 noiembrie 2017, de la ora 11.00, oficialii argeşeni le-au făcut o concesie jucătorilor de la echipa a doua şi i-au programat să combată pe aceeaşi arenă centrală, omologată şi pentru primul eşalon.
Astfel, vineri, 3 noiembrie, de la 14.00, ora oficială a acestei luni, pe gazonul pe care au evoluat, în anii trecuţi, în campionatul Ligii 1 sau în Cupa României, şi grupări cu ştaif, Petrolul va oferi replica ocupantei penultimului loc din clasamentul la zi al Seriei a III-a, având un bilanţ modest, doar 6 puncte şi un golaveraj negativ nu glumă! În situaţia în care Roberto Ayza şi coechipierii lui, cei care i-au eliminat pe “lupi”, la Ploieşti, din “16”-imile competiţiei KO, dar numai la limită, ulterior executării loviturilor de departajare, au meci a doua zi, aşa cum scriam mai sus, e clar că antrenorul Gheorghe Mihali nu va detaşa niciun jucător important de la prima echipă la cea de-a doua. Implicit, liderul este marele favorit al meciului din antepenultima etapă a turului.
În lotul petroliştilor s-a operat o singură modificare faţă de precedenta partidă din campionat, de acasă, cu Atletic Bradu. Astfel, a fost lăsat în afara lotului, din nou, ca şi la Saelele, dar şi în Cupa României, Georgian Păun, fotbalist de profil ofensiv, şi a revenit fundaşul central Gabriel Frâncu. Cel care a reluat de curând antrenamentele normale, după ce suferise o contractură musculară la meciul cu... CS Mioveni, din competiţia KO, el absentând în runda trecută. Cum Claudiu Tudor şi colegii de echipă ai săi au, acum, un ecart de două lungimi faţă de fostul lider, AFCM Alexandria, care va evolua la Bradu, în această a XI-a etapă, este clar că Petrolul merge la Mioveni cu un singur ţel - victoria. Implicit, şi menţinerea distanţei sau, în caz că le va fi favorabilă indirecta din Argeş, desprinderea cvasi-decisivă faţă de urmăritoarea din Teleorman. În mod normal, “lupii” nu au cum să nu-şi dovedească superioritatea, ei abordând profesionist partida cu CS Mioveni 2, deplasându-se cu o zi înainte de joc la Piteşti şi beneficiind, cum aminteam, de avantajul de a juca pe un stadion fost de Liga 1. Acolo unde şi suporterii “galben-albaştrilor” se vor simţí cu mult mai bine decât într-o… curte de şcoală!
Foto: www.fcpetrolul.ro
Cezarului i se dă ce-i al cezarului: Petrolul, primit pe arena centrală de la Mioveni, la meciul cu “satelitul” gazdelor!
3 noiembrie 2017
(817 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Petroliştii mici, în finala Cupei Hagi Danone
(19 mai 2014)
354 vizualizări
Cum a reacţionat Petrolul la schimbarea sistemului de joc
(6 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
433 vizualizări
Simona Halep s-a CALIFICAT în finala turneului de la Toronto
(15 august 2015)
161 vizualizări
Lucian Rădulescu: Am vrut doar să ajut Petrolul! Nu am dorit să fiu “omul zilei”!
(29 noiembrie 2015 - Ciprian RADU)
1192 vizualizări
Simona Halep va participa la turneul de la Indian Wells
(25 februarie 2017)
179 vizualizări
ASA Târgu Mureş rămâne cu conturile blocate. Drumul jucătorilor doriţi de Petrolul se eliberează
(20 iulie 2015)
608 vizualizări
Sharapova, la un pas de eliminare la Turneul Campioanelor
(23 octombrie 2014)
99 vizualizări
Naţionala României, în grupa a treia valorică pentru Campionatul European din 2016!
(26 ianuarie 2014)
172 vizualizări
Altă listă lungă a datoriilor Petrolului. Cel mai tare din dosare e Bornescu!
(24 martie 2015)
590 vizualizări
Local Kombat pentru Spitalul de Pediatrie
(28 martie 2014)
197 vizualizări
FRF propune alte stadioane pentru Euro 2020: "Noi şi UEFA trebuie să lucrăm cu realităţi, cu ceea ce avem azi"
(30 noiembrie 2019)
155 vizualizări
Partida dintre Petrolul Ploieşti şi Dentaş Tărtăşeşti transmisă de o televiziune naţională!
(22 iunie 2017)
1370 vizualizări
Petrolul este în pericol să nu plece în cantonamentul de iarnă!
(30 decembrie 2014)
456 vizualizări
Primarul Sectorului 1 vrea să preia clubul CS Rapid de la Ministerul Transporturilor
(4 iulie 2017)
330 vizualizări
Petrolul: Lupii joacă un amical în weekend
(10 noiembrie 2015)
184 vizualizări
România poate pierde organizarea Campionatelor Europene de Gimnastică: "Situaţia este singulară"
(24 septembrie 2015)
73 vizualizări
Fantoma unei campioane: Cum arată arena pe care în urmă cu 11 ani Unirea Urziceni uluia o ţară întreagă
(8 iunie 2020)
530 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























