Contactat de Jurnalul Prahovean, Daniel Opriţa a precizat că nu a discutat cu oficiali ai Petrolului pentru preluarea postului de antrenor. Acesta crede că lotul lupilor nu-i atât de slab cât să fie pe ultimul loc în clasament şi spune că Sofien Moussa este unul dintre fotbaliştii buni ai echipei ploieştene.

“Nu m-a contactat nimeni de la Petrolul. Desigur, mi-ar plăcea să antrenez în viitor aici. Eu cred că lotul nu este chiar rău, în orice caz nu este unul de ultimul loc în clasament. Petrolul are un lot care, valoric, se află peste cele de care dispun alte trei-patru echipe din campionat. Problema cea mai mare este la capitolul atitudine. A lipsit cu desăvârşire la meciul cu Voluntari. De fapt, singurul meci în care am văzut atitudine a fost cel cu Steaua (n.r. – FCSB). Îmi place mult de Moussa. Îmi aduce aminte de Zerka. Nu înscria multe goluri, dar întotdeauna ţinea de minge, pasa, făcea culoare pentru mine şi pentru Hamza”, ne-a declarat fostul jucător al Petrolului, acum antrenor la Juventus Bucureşti.   

foto: cosminmanea.blogspot.com