Sinăianca Ana Bogdan s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Bogota şi de luni va face încă un salt în clasamentul mondial. Bogdan a trecut în sferturi de sportiva chiliană Daniela Seguel, venită din calificări şi locul 191 mondial, scor 6-1, 6-1, după 69 de minute de joc.
Ana Bogdan a jucat vineri şi meciul din sferturi, dar şi ultimul set al meciului din optimi cu Anna Blinkova, început joi, dar întrerupt din cauza ploii.
În semifinale, Bogdan va evolua contra slovacei Anna Karolina Schmiedlova, locul 123 mondial.
Pentru accederea în semifinale, Bogdan va primi 11.500 de dolari şi 110 puncte WTA.