Toţi suporterii ploieşteni care vor să facă deplasarea la Bucureşti, pentru a susţine naţionala României, la meciul de mâine, sunt aşteprtaţi la Yell Wolf Pub. Ideea este simplă, mai ales că mulţi dintre ploieşteni vor face deplasarea la Arena Naţională cu maşinile personale. Toţi fanii sunt aşteptaţi la stadion, la pub-ul suporterilor, urmând ca, de acolo, în coloană, să plece spre Bucureşti la ora 17.30. Cei care vor da curs acestei iniţiative vor participa, astfel, la o amplă acţiune de susţinere a echipei naţionale, care va arăta, încă o dată, că fanii ploieşteni nu abandonează naţionala, asta după ce au fost prezenţi şi la Pireu, acolo unde au alcătuit grupul celor mai activi suporteri români. Dacă merită Piţurcă şi ai lui o astfel de susţinere, e o altă întrebare, care va primi răspuns mâine, după meci. Partida dintre România şi Grecia va începe la ora 21.00.
Încolonaţi pentru România
18 noiembrie 2013
(354 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Lupi şi hiene
(7 ianuarie 2015 - Ciprian RADU)
899 vizualizări
A fost ales logo-ul Cupei Mondiale din Rusia
(29 octombrie 2014)
67 vizualizări
Fluieraşi din Franţa la returul Viktoria – Petrolul!
(6 august 2014)
119 vizualizări
Nici acum!
(16 ianuarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
84 vizualizări
Liga A Prahova: S-a încins lupta pentru primul loc! Rezultatele etapei a 9-a şi clasamentul
(13 octombrie 2015)
106 vizualizări
Cum a reacţionat Petrolul la schimbarea sistemului de joc
(6 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
433 vizualizări
Liga C Prahova, rezultate şi clasament
(18 martie 2014)
148 vizualizări
Premieră în fotbal: Getafe refuză să joace în cupele europene: „Nu ne ducem în focarul coronavirusului”
(11 martie 2020)
42 vizualizări
Pentru Ploieşti! FC Botoşani – Petrolul (astăzi, ora 20.30)
(27 februarie 2015)
255 vizualizări
A început Liga A Prahova
(19 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
227 vizualizări
Sferturile de finală ale Ligii Campionilor
(21 martie 2014)
75 vizualizări
Sebastian Petre şi Vlad Andrei, soluţii pentru Petrolul
(25 august 2016)
547 vizualizări
Programul etapelor 19-23. Când joacă Petrolul
(12 noiembrie 2015)
184 vizualizări
Ponturile zilei - 22 februarie 2014
(22 februarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
131 vizualizări
Obligatea în playout. CSM Ploieşti trebuie să învingă Energia Târgu Jiu
(17 mai 2016)
129 vizualizări
Rezultate şi clasamentul din Liga A Prahova
(5 noiembrie 2013)
564 vizualizări
Hai acasă, Younes Hamza!
(7 august 2014)
1723 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























