Obiceiul ăsta cu darul strigat la nuntă nu prea mai există decât în mediul rural. Din ce în ce mai puţin şi acolo.

Nu credeam că jucătorii Petrolului au habar despre acest obicei penibil şi depăşit, dar meciul de aseară a părut să scoată la iveală niscaiva cunoştinţe ale lor în acest sens.

În primul rând, îl bănuiesc pe Yamissi Manasse că ştie să strige darul. Poate că şi la el, în Republica Centrafricană se practică aşa ceva. L-a scăpat pe Nikolic din marcaj la primul gol al Stelei, a mai dat şi pe lângă minge, a provocat penaltiul din minutul 28, şi şi-a lăsat colegii în inferioritate numerică cu o oră înainte de finalul meciului.

Mai neaoş spus: „Din partea lui Yamissi, pentru Steaua, una bucată gol, una bucată penalti şi una bucată cartonaş roşu!”. Să fie primit, au zis steliştii!

Acum, să nu creadă cineva că am ceva cu Yamissi după acest meci. Nu, am ceva cu el de când a venit. Şi, mai rău pentru el, nu e că nu îmi place mie, dar şi fotbalul pare a avea o tendinţă de paralelism în  ceea ce îl priveşte.

În fine, Neag, un copil, a fost şi el depăşit, iar despre Mustivar, numai de bine! Ca şi despre Cristea, el fiind pe teren, dar neştiind că are meci!

De fapt, nu ştiu şi nici nu vreau să spun cine a mai mişcat ceva în meciul ăsta. Şi nici nu are rost să detaliem toate fazele, din simplul motiv că adevăraţii pasionaţi de fotbal şi de Petrolul au văzut şi sunt capabili şi singuri să tragă concluzii.

Însă, apatia prezentă de multe ori în jocul de aseară a semănat izbitor cu imaginea de la nunta cu dar strigat de care aminteam, în care unii stau la masă (petroliştii), iar alţii ies pe ring şi se distrează (steliştii). Şi, cum ringul este ocupat doar de ei, evident că toate privirile se aţintesc asupra lor.

Şansa unică a Petrolului de a obţine pentru prima dată în istorie două trofeee în acelaşi an s-a decolorat aseară, ca şi iarba de pe gazonul Arenei Naţionale.

Contra, un tip ambiţios din cale afară, suporterii, capabili să îşi păstreze cumpătul şi după un eşec usturător în faţa unui adversar tradiţional şi Octavian Tatomir, fanul care n-a mai apucat să vadă meciul, meritau ceva mai mult.

Sper că a fost vorba despre o zi proastă, dar mă mint atunci când spun asta.

Nu aş fi vrut să văd o nuntă cu dar strigat, cu petroliştii în rol de nuntaşi şi cu Steaua mândră că e mireasă.

„Din partea Petrolului Ploieşti, pentru Steaua, o supercupă!”. Aplauze!!!