N-au mai fost peste 6.000 de suporteri în tribunele stadionului Ilie Oană, dar 4.000 de oameni au cântat din suflet pentru galben-albaştri. Jandarmii au catalogat meciul drept unul cu grad de risc mediu. Nu în tribune s-au inflamat spiritele, ci chiar pe teren, acolo unde poliţistul Bogdan Dumitru a avut un comportament provocator faţă de adversari şi faţă de spectatori, nepotrivit cu statutul de jucător, dar, mai ales, cu statutul de om al legii! Asta aşa, ca să vedem cine a fost factor de risc la meciul ăsta!

Tot pe teren, ca şi până acum, Petrolul n-a dat de o echipă care să se lase. Dimpotrivă. Cât i-au ţinut picioarele, oaspeţii au căutat poarta lui Marinică, au jucat tare, au vrut mult să înscrie.

Elevii lui Tavi Grigore au avut însă marile ocazii, campion fiind, de această data, Decebal Nae. După o jumătate de oră în care AFC Brebu a rezistat pe poziţii, a explodat din interior. Matei a deviat în propria poartă o încercare de centare a lui Ilie Dumittrescu.  Imediat, la doar două minute, puştiul Niţescu l-a învins pe Stănulescu, şutând foarte bine la colţul lung, însă, la pauză, s-a intrat cu avantaj minim, deoarece poliţistul agresiv Dumitru a marcat cu largul concurs al portarului Marinică.

În repriza a doua, Brebu s-a ofilit, iar lupii au punctat de încă două ori, prin Butufei şi Dumitrescu, dar au şi ratat o multe ocazii mari.

   

Petrolul – AFC Brebu 4-1 (2-1)

Stadion: Ilie Oană. Spectatori: apx. 4.000

Marcatori: Dumitrescu (28, 67), Niţescu (30), Butufei (55) / Dumitru (45+1)

 

Petrolul: Marinică – Olaru, Prunescu, Crăciun, Catană – Butufei – Dumitrescu, Cl. Tudor (71 Ursu), Niţescu (  76 Pârvu), D. Gheorghe (58 Vintilă) – D. Nae (Jipa 60). Antrenor: Octavian Grigore.

AFC Brebu: Stănulescu – Mărăcineanu, Matei, Marcu, Stoica – Pancovici, Bunea – Ştefan, Bobeică, Rada – B. Dumitru. Antrenor: Robert Săvulescu.

Arbitri: Alex Vulpe – Sorin Nistor, Loius Oprescu (toţi din Ploieşti)

Obs: Marian Deaconu (Ploieşti)