Dacă există vreo echipă de fotbal care poate genera o anumită temere în rândul brazilienilor, aceea este naţionala celestă – Uruguay.

În prima semifinală a Cupei Confederaţiilor din acest an, Brazilia a suferit mult, la Belo Horizonte, în faţa adversarului cel mai de temut pentru ea şi a bifat calificarea în finală graţie unui gol marcat de Paulinho, în minutul 86. Până atunci, pe fondul unui meci echilibrat, Fred – pentru brazilieni şi Cavani – pentru uruguayeni marcaseră şi ei, în acestă ordine, iar Forlan a ratat un penalty în minutul 15.

Brazilia s-a chinuit pentru că Neymar, Oscar şi Hulk au evoluat modest, în vreme ce Arevalo Rios, Lugano, Godin şi Cavani au jucat foarte bine, compensând avantajul terenului propriu pe care l-au avut brazilienii.

În urma victoriei cu scorul de 2-1, Brazilia s-a calificat pentru a treia oară consecutiv în finala Confederations Cup şi, dacă se va impune şi în finală, va deveni prima echipă din lume care ar câştiga de trei ori consecutiv această competiţie.