Cei mai mulţi dintre fanii Petrolului se aşteptau ca Juan Angel Albin să fie titular în meciul cu Ceahlăul. Explicaţia pentru care uruguayanul a luat loc pe banca de rezerve în prima repriză a fost dată de antrenorul Mulţescu.
„Am avut o perioadă de încărcări fizice şi l-am simţit un pic obosit. M-am gândit mult dacă voi începe cu el în spatele vârfurilor şi cu un singur închizător. Dar nu am vrut să risc, pentru că am jucat pe puncte. Asta nu înseamnă, însă, că Albin nu va putea fi titular, chiar dacă vom juca 4-4-2”, a declarat Mulţescu.
Chiar dacă a jucat doar o repriză, Albin şi-a trecut în cont o ratare din 6 metri, când a reluat cu capul peste poartă, din plonjon, dar şi un assist, la golul marcat de Tamuz.