Ploieştiul va găzdui o gală Superkombat, pe data de 9 noiembrie.Acest lucru este posibil graţie lui Eduard Irimia, ploieşteanul care a dat o nouă dimensiune sportului de contact.  “E prima oară când vin la Ploieşti, oraşul meu natal, cu un eveniment atât de mare, şi mă bucur că vom avea şi o sală ultramodernă, aşa cum am mai găsit, în România doar la Piatra-Neamţ şi Craiova. În semifinala mondială vor lupta toţi eroii pe care i-am descoperit în 2013 în cele 10 gale organizate în Europa, Asia şi America de Sud, dar şi cei care i-au provocat pe fraţii Stoica. Cehul Hutnik, de exemplu, este neînvins de 5 ani, iar Loren este unul dintre cei mai bine cotaţi sportivi la categoria cruiser, acolo unde Bogdan Stoica este campion mondial”, a declarat Eduard Irimia.

Gala de la Ploieşti va avea nouă partide, printre protagonişti aflându-se şi Cătălin Moroşanu. Biletele se vor pune în vânzare de mâine, 29 octombrie, la casele de bilete ale Sălii Sporturilor Olimpia, prin reţeaua Eventim, dar şi în magazinele Vodafone, Orange, Domo şi Germanos. Preţul unui billet la acest supreveniment este de 30 de lei.

 

Programul galei de la Ploieşti:

 

1.    Super-fight – Categoria welter (-67 kg)

Amansio Paraschiv (România) vs TBA (To be announced)

 

2.    Final Elimination, meciul #1 – Categoria grea (+96 kg)

Mathieu Kongolo (Belgia) vs Giannis Stoforidis (Grecia)

 

3.    Final Elimination, meciul #2 – Categoria grea (+96 kg)

Muamer Tufekcic (Bosnia şi Herţegovina) vs Frank Munoz (Spania)

 

4.    Final Elimination, meciul #3 – Categoria grea (+96 kg)

Jegish Yegoian (Armenia) vs Redouan Cairo (Surinam)

 

5.    Final Elimination, meciul #4 – Categoria grea (+96 kg)

D’Angelo Marshall (Surinam) vs Pacome Assi (Coasta de Fildeş)

 

6.    Meci eliminatoriu pentru titlul mondial SUPERKOMBAT® la categoria super cruiser – Categoria super cruiser (-95 kg)

Massinissa Hamaili  (Franţa) vs Ondrej Hutnik (Cehia)

 

7.    Meci eliminatoriu pentru titlul mondial SUPERKOMBAT® la categoria  cruiser – Categoria cruiser (-92 kg)

Igor Bugaenko (Belarus) vs Jorge Loren (Spania)

 

8.    Super-fight – Categoria grea (+96 kg)

Ricardo van den Bos (Olanda) vs Raul Cătinaş (România)

 

9.    Super-fight – Categoria grea (+96 kg)

Daniel Lentie (Camerun) vs Cătălin Moroşanu (România)