Un meci foarte echilibrat a fost cel dintre FC Vaslui şi Petrolul. Raportul şuturilor la poartă a fost 10-11, al acelora pe spaţiul porţii 3-3, iar raportul cornerelor 4-4. Ei bine, într-un meci de un asemenea nivel, orice detaliu face diferenţa. Detaliul, ca să-l numim aşa, a fost faza din minutul 53, atunci când, după o deviere de efect al lui Teixeira, Dore a preluat şi a fost faultat clar în careu de către portarul gazdelor. Radu Petrescu, arbitrul partidei, nu a acordat penalty-ul cuvenit şi, până la urmă, s-a încheiat 1-1 un meci care, după aspectul general, parcă nu ar fi meritat să aibă un câştigător. Asta nu înseamnă că Petrolul a jucat rău, dar nici strălucit. Şi, mai ales, nu înseamnă că, dacă a ratat o lovitură de pedeapsă în runda trecută, cu Timişoara, Petrolul nu mai trebuie să primească alte penalty-uri, atunci când faulturile sunt evidente.
Golurile au fost marcate încă din primul mitan, atunci când Antal a deschis scorul, în minutul 27, pentru ca, patru minute mai târziu, Teixeira să restabilească egalitatea, cu un lob de efect la colţul lung, mingea fiind urmărită şi de către Dore. Ratarea din final a lui Morar, după o pasă ideală a lui Hoban, a aruncat la coş speranţele Petrolului de a intra de pe locul secund al clasamentului în pauza provocată de meciurile naţionalei. Fără penaltiurile ratate de Grozav, Guilherme şi Dore, fără erorile de arbitraj care au privat Petrolul de alte patru penalty-uri clare, dar neacordate şi fără cele trei goluri anulate greşit, toate în acest sezon al Ligii I, Petrolul ar fi fost, probabil, lider al ierarhiei. Greu de învins, dar şi cu foarte multe remize, Petrolul are datoria de a nu renunţa şi de a lupta până la capăt în actualul campionat, pentru a nu da satisfacţie altora, care nu prea suportă galben şi albastru în jurul lor!