Sucursala din România a grupului francez Veolia, lider mondial în managementul apei, va anunţa oficial săptămâna viitoare preluarea Petrolului, cu ţintă promovarea an de an până în L1, anunţă GSP.ro

Petrolul e lider în campionatul judeţean Prahova, va intra aproape sigur în barajul pentru promovarea în L3, aduce în mod constant 5.000-6.000 de oameni în tribune, iar de săptămâna viitoare va spune adio şi grijilor financiare. Aproape sigur!

Clubul urmează să intre într-un parteneriat cu Veolia România, societate implicată în managementul apei, al deşeurilor şi în servicii de energie. Grupul-mamă este lider mondial în domeniu.

Liantul a fost Mădălin Mihailovici, omul care coordonează în prezent activitatea naţională a companiei, originar din Ploieşti. Şi posesor de ani de zile al unui abonament la meciurile de acasă ale "lupilor".

Iar OK-ul final pentru finanţare va sosi la începutul săptămânii viitoare de la Praga, de care ţine filiala din România, însă "lucrurile sunt deja tranşate în proporţie de 99 la sută", spun surse GSP.

Implicare în situaţia mărcii "Petrolul"

Ar mai exista, momentan, o singură chestiune de lămurit: dacă Veolia România va intra momentan ca sponsor principal sau va deveni chiar patronul clubului prin preluarea unui pachet majoritar.

Indiferent de formulă, Veolia va avea un reprezentant în structura de conducere, iar strategia competiţională propusă va fi aceea ca Petrolul să atace an de an promovarea până în L1, fără a se încerca sărirea unor trepte divizionare prin diferite formule administrative.

În plus, Veolia ar urma să se implice în rezolvarea problemelor legate de marca "Petrolul", aflată în proprietatea Primăriei. Înaintea sărbătorilor de Paşti va apărea, probabil, raportul de evaluare din partea unui PFA din Câmpina.

Apoi, va trebui ca autorităţile să decidă dacă palmaresul şi sigla vor fi cesionate unei entităţi sau vor fi scoase la licitaţie.

 

Mai multe amănunte AICI