Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-3, pe japoneza Naomi Osaka, locul 49 WTA, calificându-se în turul al treilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami.
Simona Halep îşi construieşte cu dificultate revenirea la forma sportivă, după accidentarea suferită la genunchi. Vineri, pe arena centrală de la Crandon Park, ea a avut în japoneza cu origini haitiene, în vârstă de 19 ani, o adversară puternică şi tenace, dar cu un joc oscilant, "nefinisat" încă. Halep s-a impus cu dificlutate, trecând prin toate stările posibile: de la control şi eficienţă în primul set, la nervozitate şi risipă a punctelor în setul al doilea şi la spirit de luptă şi concentrare în al treilea.
Fără să impresioneze, Simona Halep a jucat destul de economic în setul întâi, în care jucătoarele au mizat mult pe serviciu, pe fructificarea rapidă a acestuia. Românca a prins o minge de break la 4-4, prima şi singura a setului, şi nu a ratat-o. Apoi a închis setul cu 6-4, după un ghem la zero şi 34 de minute de joc.
Totul părea sub controlul jucătoarei mai valoroase şi mai experimentate. În setul al doilea, Osaka a câştigat primul ghem pe propriul serviciu, apoi o scurtă repriză de ploaie a întrerupt partida. La reluare, după un pic mai mult de zece minute, Halep a arătat descumpănită, fiind se pare nemulţumită de faptul că jocul a continuat fără încălzire. Au urmat trei ghemuri pierdute la rând, fără ripostă aproape, iar japoneza s-a desprins la 4-0, cu două break-uri. Jucătoarea din Constanţa a câştigat următoarele două ghemuri, dar a cedat apoi setul, cu 2-6, după alte 29 de minute de joc.
Setul decisiv a fost foarte disputat. Halep s-a calmat şi şi-a regăsit concentrarea, a început să alerge după fiecare minge şi să joace cu un nivel mai ridicat de agresivitate. Arma redutabilă a japonezei, serviciul (a depăşit 190 de kilometri pe oră), a început să nu mai funcţioneze atât de bine, astfel că românca a reuşit să rupă echilibrul la scorul de 1-1. A fost un ghem lung, în care Halep a fructificat a patra minge de break, apoi s-a desprins la 3-1. Osaka a readus echilibrul pe tabelă, după un break în ghemul al şaselea. Jucătoarea din Constaţa a reuşit rebreak-ul, dar ploaia şi-a făcut din nou apariţia la Key Biscayne. De această dată cu mai mare intensitate, astfel că pauza care a urmat a fost de peste 45 de minute.
Jucătoarele au făcut încălzirea şi după aceea Halep nu a mai lăsat jocul din mână. Ea şi-a trecut pe tabelă următoarele două ghemuri, setul cu 6-3 şi meciul după trei ore de la start (o oră şi 54 de minute timp de joc efectiv).
Anterior, Halep şi Osaka s-au întâlnit o singură dată, în turul trei la Roland Garros, în 2016, când românca s-a impus cu scorul de 4-6, 6-2, 6-3.
Învingătoarea din această partidă va evolua în turul al treilea cu câştigătoarea din meciul Anett Kontaveit (Estonia), locul 112 WTA, venită din calificări - Ekaterina Makarova (Rusia), locul 35 WTA şi cap de serie numărul 32.
Premiul pentru calificarea în turul al treilea este de 41.350 de dolari şi 65 de puncte WTA.
Simona Halep a atins anul trecut faza sferturilor de finală la Miami Open. Cea mai bună performanţă din cariera ei în Florida a fost calificarea în semifinale, în 2015.
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea al Miami Open
25 martie 2017
(158 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Azi e ziua lui Zoubir. Sfaturi de la antrenorul său
(5 decembrie 2015 - Ciprian RADU)
118 vizualizări
Selymes s-a supărat pe Petrolul: "Nu e normal sa renunţi la un antrenor numai pentru că s-a jucat un meci slab"
(25 august 2015)
461 vizualizări
Juniorii U15 Petrolul Ploieşti au ajuns la turneul „Mondial de la Saint Pierre de Nantes”
(26 aprilie 2018)
861 vizualizări
Petrolul, campanie pentru 90 de ani de existenţă
(14 aprilie 2014)
686 vizualizări
Handbal masculin / Serie perfectă: HC Buzău – CSM Ploieşti 18-27 (9-16)
(19 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
175 vizualizări
LPF a stabilit meciurile Ligii 1, ediţia 2018-2019! PROGRAMUL COMPLET al turului de campionat!
(5 iulie 2018)
532 vizualizări
Obiectiv FCP: Cosmin Contra!
(29 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
972 vizualizări
Rezultatele partidelor disputate marţi în Liga Campionilor
(26 noiembrie 2014)
84 vizualizări
Arnautovic, după înfrângerea din Top32: Am avut o seară groaznică!
(8 ianuarie 2015)
59 vizualizări
Gicu Grozav la Universitatea Cluj?
(2 august 2014)
676 vizualizări
Pecanha rămâne până la vară!
(15 ianuarie 2015)
802 vizualizări
Rednic: Trebuie să spălăm ruşinea! Dacă jucăm ca la meciul cu Iaşiul, mai bine nu ne prezentăm!
(12 martie 2015 - Ciprian RADU)
136 vizualizări
Incredibil: Un arbitru a fost bătut de ambele echipe! Sancţiunile Comisiei: 75 lei pumnul, 50 ameninţarea
(16 noiembrie 2015)
131 vizualizări
Concursul de înot Cupa „Moş Crăciun”, fără taxă de înscriere!
(5 decembrie 2015)
246 vizualizări
Petrolul: Programul următoarelor patru etape
(5 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
380 vizualizări
Se schimba protocolul de testari pentru COVID-19 in Liga 1! Anuntul LPF: "Testarile din 14 in 14 zile ridica probleme"
(24 iulie 2020)
54 vizualizări
Rapid şi Petrolul vor evolua în Liga 2 cu noi denumiri
(25 iulie 2019)
161 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026
























