Pagina de Twitter Simona HalepFanSpace anunţă că jucătoarea română cel mai bine clasată nu va evolua în întâlnirea cu Belgia din Cupa Federaţiei şi nici la turneele de la Dubai şi Doha.
"Îmi pare rău că a trebuit să mă retrag de aici (n.r. - turneul de la Sankt Petersburg), am jucat cu multă plăcere în primul meci, a fost important să-l câştig, dar sunt tristă că durerea de la genunchi a revenit şi sunt nevoită să iau o pauză de o lună pentru recuperare. Am nevoie de această pauză lungă ca apoi când voi reveni să fiu sută la sută. Nu voi juca la FedCup, Doha şi Dubai. Am decis să iau această pauză pentru a putea evolua la SUA, la Indian Wells şi Miami", a declarat ea.
Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a retras, vineri, de la turneul de la Sankt Petersburg, înaintea partidei contra rusoaicei Natalia Vihlianţeva, locul 115 WTA, din sferturile de finală.
"Sunt dezamăgită că a trebuit să mă retrag din sferturile de finală, dar genunchiul meu nu este în regulă. Am simţit dureri la genunchi după ultimul meci şi era riscant să continui aici. Abia aştept să revin şi sper ca data viitoare să fiu mai bine pe teren şi mai sănătoasă", a explicat ea.
Halep ar fi trebuit să joace, la finalul săptămânii viitoare, în întâlnirea România - Belgia, din turul I al Grupei Mondiale II a Cupei Federaţiei. Meciurile sunt programate în 11 şi 12 februarie, la Sala Polivalentă din Bucureşti.
Qatar Open se va disputa între 13 şi 18 februarie, iar Dubai Duty Free Championships este programat între 19 şi 25 februarie.
Simona Halep va reveni pe teren la turneele Premier Mandatory din luna martie, de la Indian Wells (8-19 martie) şi Miami (21 martie - 2 aprilie).
Ea nu are puncte de apărat până la importantele competiţii americane, la care anul trecut a ajuns în sferturi de finală la ambele