UEFA a anunţat că un număr record de 659 cluburi vor încasa compensaţii în urma participării jucătorilor lor la Campionatul European din Franţa.

Un total de 150 de milioane de euro vor fi împărţite de cluburi, în urma memorandumului încheiat anul trecut de oficialii forului continental şi Asociaţia cluburilor europene (ECA).

Cu ajutorul mecanismului de distribuţie aprobat de Comitetul Executiv al UEFA, 100 de milioane de euro vor fi împărţite de către cluburile ce au avut jucători în cadrul competiţiei, iar 50 de milioane de euro vor merge şi către cluburile ce au dat jucători echipelor naţionale în preliminarii.

"Cluburile europene sunt parte integrantă a succesului competiţiilor noastre. Ca urmare, ca parte a memorandumului de înţelegere cu ECA, o parte substanţială a veniturilor EURO 2016 va fi distribuită cluburilor care au eliberat jucători în timpul UEFA EURO 2016, inclusiv pentru meciurile de calificare. Este minunat că putem face plăţi la peste 600 de cluburi, mai mult decât oricând înainte. Beneficiul obţinut va continua, cu siguranţă, să ajute la dezvoltarea fotbalului pe continentul nostru", a spus Giorgio Marchetti, directorul de competiţii al UEFA, pentru site-ul oficial.

Doar jucătorii lăsaţi de cluburi ce aparţin unei asociaţii membre a UEFA sunt luaţi în calcul pentru plăţi. Lista completă a cluburilor, împreună cu suma totală distribuită către fiecare club, va fi comunicată în viitorul apropiat, scriu oficialii forului european pe site.

Dolcesport