Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, şi viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, consideră că Primăria Ploieşti se expune, nereuşind să rezolve blocajul financiar de la CSM Ploieşti, la mai bine de trei luni de când sportivii şi antrenorii nu au mai încasat salariul.
Cristian Ganea:
„CSM-ul este un club înfiinţat în anul 2004 şi a început cu câteva secţii, dar la ora actuală sunt 12 funcţionale. Brusc, s-a încetat plata salariilor şi a unor furnizori de servicii fără nicio justificare. Am cerut explicaţii pentru acest lucru, care mi-au fost date sub forma unor informări. Nu este cinstit dacă, la începutul anului, pe 8 ianuarie, a avut loc o discuţie în cadrul primăriei cu întreg serviciul juridic, economic şi s-a căzut, cu bună credinţă, la învoială că PFA-ul este cea mai bună soluţie pentru a putea remunera un sportiv, şi brusc, în luna mai, nu mai este valabil. La întrebările pe care le-am adresat în cadrul şedinţelor interminabile pe care le-am făcut, inclusiv cu telefonul pe masă pe speaker cu diverşi directori economici de la alte cluburi din ţară, prilej cu care, fără să dau nume, am aflat că în alte părţi sunt PFA-uri, în alte părţi sunt contracte nedenumite, în altele sunt contracte civile, nu am aflat decât că suntem într-un hăţiş de hârtii. Important este că peste tot în ţară se plăteşte, numai la Ploieşti vom fi de râsul ţării. Şi, mai important, vor fi foarte mulţi bani pierduţi, care sunt bani publici, până la urmă. Pentru faptul că în loc să plătim un salariu de 2000 de euro, vom ajunge să plătim până la urmă 20.000 de euro cu penalităţi, nu ştiu cine va răspunde. E clar că suntem într-un blocaj şi, deşi am încercat să deblocăm situaţia, e clar că această frică ce ţine de direcţia economică nu ne ajută. Vine cu motive până la urmă pertinente, dar fără soluţii. Nimeni în acest moment nu poate să ne dea o soluţie. Cerem la diferite instituţii tot felul de informări, care se bat cap în cap! Ar trebui să încercăm să ne asumăm! Nu cred că cineva va fi învinuit sau va plăti un lucru pe care nu-l va face cu bună ştiinţă greşit. Oamenii aceia nu-s de vină cu nimic până la urmă. E o situaţie fără ieşire, după părerea mea. Dacă nu vom face plăţile, la mine pe birou se află cel puţin 12 memorii, inclusiv al antrenorului echipei de handbal, federaţia m-a anunţat telefonic că vom fi probabil amendaţi între 25.000 şi 50.000 de euro, plus neparticiparea într-o cupă europeană timp de trei ani de zile. La baschet, cam la fel stau lucrurile cu sportivii cu care s-au negociat contractele… Eu nu pot spune că mă dau bătut, dar am rămas fără mâini şi fără picioare. Nu ştiu în ce direcţie să mă mai îndrept”.
Bogdan Toader:
„Nu vreau să ne înţelegeţi greşit. Nu este conducerea, în speţă domnul Dobre, vinovat 100% pentru această situaţie. Aparatul de specialitate trebuie să găsească soluţii şi să vină cu variantele legale pentru deblocarea situaţiei. Din punct de vedere juridic şi economic. Dar şi conducerea trebuie să ia nişte măsuri împotriva oamenilor care nu vor să găsească soluţii. Sunt situaţii când e necesară expertiza dânşilor, iar dacă nu sunt capabili, trebuie să lase locul unora care pot duce la îndeplinire aceste îndatoriri. Vor fi nişte pierderi foarte mari, din multe puncte de vedere!”
sursa: csmploiesti.ro