Hipodromul din Ploieşti va găzdui, duminică, 6 iulie, cea de-a 88-a ediţie a Derbiului de Trap al României, cea mai importantă competiţie hipică la nivel naţional. Cursa, ce reuneşte la start cei mai buni 8 trăpaşi în vârstă de 4 ani, se va desfăşura pe distanţa de 3100 de metri, cu autostart, iar premiile totale se vor ridica la valoarea de 3600 de lei.
Reuniunea de duminică, 6 iulie, va începe la ora 10.00 şi va cuprinde 10 curse, Derbiul de Trap al României fiind programat să debuteze în jurul orei 11.40. Printre punctele de atracţie ale reuniunii, una cu caracter internaţional în condiţiile în care la startul unor curse se vor alinia mai mulţi proprietari de cai din Bulgaria, mai figurează Premiul DeMolay şi Premiul Balkan Trot Cup. Intrarea spectatorilor este liberă.
Anul trecut, Derby-ul de Trap a fost câştigat de Olimp( în foto).