Luka Modric, celebrul fotbalist croat al lui Real Madrid, a fost audiat luni într-o afacere de corupţie în ţara sa, care în primăvară i-a adus o inculpare fostului preşedinte al clubului Dinamo Zagreb, Zdravko Mamic, relatează AFP.
Modric, care nu este urmărit în acest dosar, a mai fost audiat în septembrie. Anchetatorii sunt interesaţi mai ales de condiţiile transferului său din 2008, de la Dinamo Zagreb la echipa engleză Tottenham. Zdravko Mamic era atunci preşedintele clubului din capitala Croaţiei.
Justiţia croată i-a inculpat în aprilie pe Mamic şi pe fratele acestuia, Zoran, care a fost antrenorul lui Dinamo Zagreb, pentru presupuse fapte de corupţie şi nereguli de mai multe milioane de euro, comise mai ales cu ocazia unor transferuri.
Fraţii Mamic sunt urmăriţi pentru "abuz de putere şi corupţie", la fel ca alţi doi suspecţi.
Ei sunt acuzaţi că ar fi deturnat suma de 15 milioane euro din conturile campioanei Croaţiei. Justiţia le reproşează, totodată, că nu au vărsat către stat suma de 1,6 milioane euro, reprezentând taxele aferente în cazul transferurilor mai multor jucători de la Dinamo Zagreb.
Zdravko Mamic, 56 de ani, a demisionat în luna februarie din funcţia de preşedinte al lui Dinamo Zagreb, după ce procuratura a deschis împotriva sa o a treia anchetă, însă este considerat în continuare conducătorul de facto al celui mai important club croat, la care joacă şi românul Alexandru Măţel.
Zdravko Mamic a fost arestat în luna noiembrie a anului trecut, iar acum se află în libertate după plata unei cauţiuni de 1,9 milioane euro.
Zoran Mamic, 44 de ani, este un fost mijlocaş defensiv, care a jucat de şase ori pentru naţionala Croaţiei. Zoran Mamic a pregătit Dinamo Zagreb şi la dubla manşă cu Petrolul, din playoff-ul Europa League, croaţii reuşind să elimine gruparea ploieşteană.
Digisport