Fumigenele aruncate de suporteri pe teren, în minutul 86 al partidei cu Cehia, i-ar putea provoca mari probleme Croaţiei. Mijlocaşul Ivan Rakitici spune că nu are sens să vorbească în acest moment despre viitorul meci, cu Spania, atâta timp cât echipa sa ar putea fi exclusă din competiţie.
UEFA a deschis o procedură disciplinară după ce partida Cehia - Croaţia a fost întreruptă, la scorul de 1-2, scrie Le Monde. Din zona galeriei croate au zburat spre teren fumigene aprinse, iar una dintre acestea a fost cât pe ce să lovească unul dintre oamenii de ordine intraţi să le strângă.
Antrenorul Ante Cacic i-a numit pe suporterii care au provocat probleme „terorişti ai sportului”.
Incidentele provocate de ultraşii croaţi au contribuit la semieşecul suferit de naţionala lor. Strivită pur şi simplu pe teren, Cehiei i-a prins de minune întreruperea partidei şi a reuşit egalarea.
Croaţia a mai avut probleme din cauza fanilor turbulenţi, chiar în preliminariile EURO 2016. A fost penalizată cu un punct, a jucat două meciuri cu stadionul gol şi a fost amendată cu 100.000 de euro după ce o zvastică a fost desenată pe teren înaintea meciului cu Italia.
De la începutul EURO 2016, poliţia franceză a reţinut 323 de suporteri acuzaţi de volenţe, anunţă Ministerul de Interne de la Paris. 196 dintre ei au fost puşi sub supraveghere şi 11 deja condamnaţi la închisoare, cu executare sau suspendare. 24 de persoane au fost expulzate.
Digi 24