În perioada 24-28 septembrie 2013 Emilia Coman, şahista ploieşteană  susţinută de Jurnalul Prahovean a participat la Campionatele  Europene de  Şah Rapid, Blitz şi Dezlegări, de la Budva, Muntenegru. Ea s-a clasat pe locul 8 la Blitz, dar la categoria juniorilor de  14 ani,   clasamentul fiind stabilit de organizatori  pe categoriile  10, 14, şi 18 ani. Însă,  în ierarhia junioarelor de vârsta ei - 12 ani, Emilia s-a clasat pe poziţia a treia la nivel continental, aceasta fiind performanţa la care ea trebuie să se raporteze, în mod real. Fără a fi o specialistă, la şah rapid a ocupat locul 11, iar la dezlegari- locul 26.

A urmat adevăratul marathon al Campionatului European de Şah clasic. O adevărată “nebunie” găzduită de Sala Sporturior din Budva. 900 de sportivi din 48 de ţări, şi nu mai puţin de 91 de participante la categoria ei de vârstă, 12 ani. Rezultatul a fost unul mulţumitor, locul 34, bilanţul Emiliei fiind unul pozitiv: patru victorii, două remize şi trei înfrângeri. Trebuie precizat faptul că mai mult de jumătate dintre adversare au provenit dintre ţări în care şahul est disciplină obligatorie în şcoli! Chiar şi aşa, Emilia a obţinut o victorie cu rezonanţă în partida cu  Obolentseva Alexandra, numărul 3 în Rusia, la categoria fete 12 ani.

Am păstrat pentru final ceea ce era mai dureros: faptul că delegaţia României a parcurs 21 de ore cu autocarul şi a ajuns la Budva, locul de disputare a competiţiei, cu doar cinci ore înainte de startul concursului. Ceea ce este inadmisibil pentru Federaţia Română de Şah, aşa cum inadmisibil este ca un singur antrenor să răspundă de toţi cei 21 de sportivi pe care România i-a deplasat la această competiţie.

Există, însă, şi o parte bună: aceea că experienţa pe care Emilia Coman a acumulat-o la acest concurs continental o va ajuta în continuarea carierei sale, în care Jurnalul Prahovean are, în continuare, mare încredere.