Cei 4.132 de suporteri ai Petrolului, care au trecut sâmbătă seara pe la turnicheţii arenei Ilie Oană, plus câţi or mai fi trecut şi pe lângă, să fi fost cu toţii peste 5.000 de fani, au crezut că echipa aceea de “puşti” ilfoveni de la ACS Viitorul Domneşti va fi floare la ureche pentru favoriţii lor, patru dintre ei cu meciuri în Liga 1 - precum Mirel Bolboaşă, Daniel Chiriţă, Cluadiu Tudor şi Sergiu Arnăutu. Socoteala din tribune şi peluze nu s-a potrivit mai deloc cu aceea de pe frumosul gazon al stadionului din Ploieşti, coechipierii lui Alex Iordănescu - cel mai sonor nume al oaspeţilor, însă doar pentru că este unul dintre fiii ex-selecţionerului Anghel Iordănescu - au început să chinuie defensiva Petrolului aproape la fiecare contraatac, toate purtate cu viteza şi temeritatea specifice tinereţii. Îndrăzneala le-a fost încununată cu succes pe la jumătatea primei reprize (minutul 24), când un apărător echipat în galben şi albastru a fost întors pe toate feţele de către longilinul şi înzestratul  Bărbulescu, cel care s-a uluit apoi, însă, şi a şutat în bara laterală dreaptă, din 2 metri! Dar, spre norocul lui, mingea a sărit în partea opusă, cât să poată Luca Andronache, tizul antrenorului principal al Viitorului, Virgil Andronache, s-o  împingă în plasă, printr-un loc nepăzit de goal-keeperul găzarilor. “Furat”, şi el, de rapiditatea fazei! Cu 1-0 aveau să plece la vestiare, pentru pauză, junii de la Domneşti. Să tot “domneşti” cu acel rezultat pe tabelă - aşa şi-or fi zis, atunci!

Imediat la reluare, paradoxal, nu Octavian Grigore, tehnicianul “lupilor”, a făcut o schimbare, deşi ar fi trebuit chiar două-trei, date fiind prestaţiile slabe de până atunci ale unor jucători de-ai săi, ci omologul de pe banca Viitorului. Cel care s-o fi gândit că ar fi fost prea de tot dacă l-ar mai fi ţinut pe bancă pe feciorul lui “Tata Puiu” şi, totodată, frate al antrenorului echipei care joacă la Girugiu, dar se antrenează la... Ploieşti. Mai precis, Edward Iordănescu, de la Astra. Abia din minutul 51, la 60 de secunde după egalarea reuşită de Arnăutu, cu capul din apropiere, după o lovitură liberă executată din lateral dreapta de Tudor, reluată tot cu capul, în pământ, de Chiriţă, a început să facă modificări în efectiv, la foc conitnuu, şi Grigore, primul intrat, Prunescu, dovedindu-se pe loc util. Încă un semn că nu trebuia pus pe bancă niciun minut, până când a fost trimis în joc, în al doilea meci oficial din această săptămână! După alte 11 minute, a mai intrat şi Puchea. Şi iar s-a văzut. În sensul bun! Adică, a urmat o veritabilă canonadă la buturile”puştiului” Vâlceanu, care s-a opus până exact la intrarea în ultimul sfert de oră al meciului. Atunci când, penultima rezervă utilizată de Tavi Grigore, abilul Ciocâlteu, a întors scorul, cu un şut sec pe jos, de la 12 metri, aproximativ central, după ce portarul oaspeţilor, incomodat - dar în limitele regulamentului - de Lambru, la centrarea de pe stânga a lui Şaim-Alexandru, a boxat balonul fără adresă! La 2-1 pentru Petrolul, “copiii” Domneştiului, care terminaseră de ceva vreme “benzina”, au trebuit a recunoaşte că cine “domneşte” mai pe la urmă, “domneşte” apoi de tot! Asta din momentul în care acelaşi Lambru s-a aruncat cu folos, la bara a doua, pe mingea centrată tare, pe jos, din dreapta, de Ciocâlteu, fără discuţie “omul meciului”.  Chiar dacă nu a prins pe teren nici măcar o jumătate de ceas, cu prelungiri cu tot! Cu 3-1 la final, Petrolul o “domneşte” până săptămâna viitoare, când este programat meciul de la Roşiorii de Vede, cu formaţia locală, Sporting. Dar se speră că o va “domni” şi după acea confruntare, ce mai!

Petrolul: Bolboaşă - Catană, Antoche, Chiriţă (51, Prunescu), Velisar - Chindriş, Cl. Tudor (cpt; 80, Gheorghe) - Şaim-Alexandru, Lambru, Popescu (67, Ciocâlteu) - Arnăutu (62, Puchea). Antrenor: Octavian Grigore.

Viitorul: Vâlceanu - Paraschivoiu (86, Paţurcă), M. Tudor (80, Buliga), Rădulescu, Dobrescu (cpt) - Fărâmă, Cârjan, Mărgărit - Bărbulescu, L. Andronache (78, Iftinca), Dumitrescu (46, Al. Iordănescu). Antrenor: Virgil Andronache.

Arbitri: Alin Constantin Olaru - Marius Badea (ambii din Râmnicu Vâlcea) şi Ovidiu Dorobanţu (Olanu-Vâlcea).

Observatori: Andrei Simion (Bucureşti), pentru joc, şi Petrică Burcea (Giurgiu), pentru arbitraj.

Cartonaşe galbene: Dobrescu (28), Arnăutu (42), Lambru (52), Rădulescu (53).



Foto: FC Petrolul Facebook Official