Cosmin Contra a sperat să revină în funcţia de antrenor la Getafe, dar spaniolii nu l-au mai ofertat. Tehnicianul a vorbit pentru Marca despre această situaţie şi despre ce vrea să facă în viitor.
"Când Juan Esnaider a fost numit antrenor m-am simţit dezamăgit şi trădat. Nu mi-a picat foarte bine această decizie. Cei care au condus echipa au luat decizia pe care au crezut-o cea mai bună. Îmi pare rău, dar aşa este fotbalul. Nu le port ranchiună.
Eu nu am vrut să plec în China. Da, oferta era bună din punct de vedere financiar. A trebuit să plec pentru că Getafe urma să primească bani. Din plecarea mea, Getafe a ieşit cel mai bine pentru că a primit 4,2 milioane de euro.
Lumea fotbalului este complicată. E greu să primesc oferte din Spania, pentru că sunt mulţi antrenori buni. Din octombrie tot aştept o ofertă. Voi vedea ce va fi în noul sezon. Visul meu e să antrenez la AC Milan sau la Atletico Madrid. Sunt echipe care joacă la cel mai înalt nivel. Muncesc din greu pentru a avea această oportunitate", a spus Contra potrivit Marca.
gsp.ro