Barcelona a câştigat pentru al doilea sezon la rând titlul de campioană în Spania după ce s-a impus în ultima etapă pe terenul Granadei, scor 3-0. Echipa lui Luis Suarez a acumulat 91 de puncte, cu unul mai mult decât Realul lui Zidane, care s-a impus de asemenea, la Deportivo La Coruna, 2-0.
Catalanii au început foarte bine sezonul şi la un moment dat se distanţaseră spectaculos de marea rivală Real Madrid. În cele din urmă,formaţia din capitala Spaniei s-a apropiat la doar un punct de Barcelona şi titlul s-a decis în această ultima etapă.
Real Madrid şi-a păstrat speranţa, însă chiar dacă madrilenii au câştigat în faţa lui Deportivo, scor 2-0, Barcelona nu a avut emoţii cu Granada, iar titlul a mers în Catalonia.
Acesta este al 24-lea titlu din istoria Barcelonei. Lider detaşat la acest capitol este Real Madrid care are în vitrină nu mai puţin de 32 de campionate câştigate. Messi a ajuns şi el la 8 titluri de campion cu Barcelona.
*Este cel de-al optulea campionat din cariera lui Messi!
*Luis Suarez este golgheterul La Liga, cu 40 de goluri, cu 5 mai mult decât Ronaldo;
*Barcelona este prima echipă care câştigă 6 titluri în La Liga în opt ani, de la Real Madridul anilor '60. Atunci, Los Blancos luau 6 titluri între 1961 şi 1969;
*Zidane a bifat astăzi 53 de puncte în 20 de meciuri pe banca lui Real, cea mai bună performanţă din istoria clubului, notează @misterchiping;
*Realul a câştigat un singur campionat din ultimele 7, lucru nemaiîntâlnit din 1953!