Fără bani de Paşte, jucătorii de la Petrolul au început să vorbească fără ascunzişuri despre problemele financiare. De data asta, şi antrenorul Jerry Gane a discutat deschis despre neplata salariilor. După meciul cu Botoşani, acesta a avut o discuţie cu Dan Capră.

“Este, în mod clar, o situaţie apăsătoare. Sunt jucători care au de încasat salarii şi pentru 5 luni. Ca antrenor, oricât aş încerca, nu pot să-i fac să stea concentraţi, decât până la un moment dat. Acest factor financiar contează enorm ca şi concentrare. Este greu şi pentru mine ca antrenor (n.r. – în ideea de a menţine jucătorii conectaţi şi de a obţine rezultate). Mai este mult de jucat, mai sunt şase etape, nu suntem la final ca problema asta a banilor să nu mai conteze. Am avut discuţii cu jucătorii şi i-am convins să rămână până la capăt. După jocul cu Botoşani, am avut o întrevedere cu Dan Capră. Mi-a spus că, deocamdată nu sunt bani şi că îi aşteaptă pe cei din Polonia (n.r. – în contul lui Gerson), din care să dea măcar un salariu. Ştiam care este situaţia Petrolului când am venit aici, ştiam că vor fi probleme cu banii. Dar mă gândeam că se va rezolva cât de cât, că vor fi încasări cât de mici. Jucătorii trebuie să se detaşeze şi să aibă o atitudine care să nu fie influenţată de aceste lucruri. Eu cred că vor reuşi la Iaşi”, a declarat Ionel Gane în cadrul unei conferinţe de presă.