Valeriu Răchită a vorbit şi la Digi şi la Dolce, imediat după meciul de la Botoşani. I-a desfiinţat pe conducătorii Petrolului la ambele posturi.
"Toţi ne întrebăm ce se mai poate face cu Petrolul. După 7 înfrângeri consecutive... Problema nu e la jucători, ci la conducători. La patron, care n-are nicio legătură cu fotbalul. Mai e pe la echipă un fost om de casă al lui Florian Walter şi primul pe care l-a vândut a fost chiar Florian. Aşa se întâmplă când de echipă se ocupă oameni care n-au nicio treabă cu fotbalul. Cred că dacă au echipă la FIFA 2016, se descurcă şi-n realitate. Dintre cei care au plâns, îl cred pe Cobrea. Cei care au venit în vară sau în iarnă n-au legătură.
Echipa e în pragul colapsului. Pe 7 aprilie se va judeca o cerere de faliment.
Suporterii de la Tribuna 0 mă rugau să mă întorc şi să mă implic la echipă. Ca să luăm Petrolul şi să fie o echipă curată trebuie să o luăm din liga judeţeană, dar nu ştiu dacă suporterii mai au răbdare", a spus Răchită.