Valeriu Răchită şi Cosmin Păduraru, practic oamenii care au încercat fiecare, pe rând, să negocieze preluarea Petrolului de către grupul de investitori din Prahova au organizat o întâlnire cu presa în care au prezentat ultimul răspuns primit de la Dan Capră.
“Răspunsul pe care l-am primit este vag, solicită date care pot fi obţinute oricând de la Registrul Comerţului. Nu avem ce să facem, aşteptăm până la vară, să vedem ce va fi. În momentul ăsta sunt două rate neplătite din planul de reorganizare,din fiecare rata s-a plătit undeva la 5 %. S-au plătit numai datoriile mici, pe cele importante, cum ar fi la ANAF, nu. Salariile jucătorilor sunt achitate la luna octombrie. Acum nu avem ce face, trebuie să aşteptăm să vină vara, dacă se va reuşi salvarea de la retrogradare ar fi foarte bine. Echipa nu o dă, ne-am convins”, a spus Cosmin Păduraru.
”Am cerut în ultima scrisoare să ni se spună preţul şi care sunt datoriile actuale, iar el ne-a răspuns că sunt cele conform planului de reorganizare. Pe noi nu ne interesau acele datorii, care sunt în valoare de aproximativ 7 milioane de euro, ci acelea care s-au realizat după intrarea în insolvenţă, care sunt neoficial estimate la 2 milioane de euro. Am înţeles că nu mai vrea să dea pe „ două mere”, ci pe o anumită sumă de bani. El a cumpărat pe 27.000 euro şi pe o scrisoare de garanţie”, a spus şi Valeriu Răchită.
“Eu am garantat salvarea de la retrogradare în ianuarie, dacă veneam manager, cu antrenorul la care mă gândisem şi cu jucătorii. Acum, când mai este atât de puţin până la reluarea campionatului, este prea târziu. Noi am fost tot timpul în criză de timp, de aceea investitorii au cerut timp de răspuns rapid la scrisori”, a încheiat Răchită.
Răspunsul lui Dan Capră (Click pentru a mări)