Este simplu, nu trebuie să fii vreun geniu pentru a înţelege asta! Nu ştiu câte galerii din ţară ar face asta! Petrolul are programat sâmbătă un meci la Botoşani, în compania unei formaţii net inferioare din punct de vedere valoric, deci adversarul nu ar putea fi în niciun caz un factor motivator în acest sens. Adică nu prea ai putea spune “hai să mergem la Botoşani că au băieţii meci greu, că ăia au echipă bună!”. Iar faptul că Botoşaniul nu este la doi paşi, ci acolo unde se agaţă harta în cui, ar fi un alt impediment pentru suporterii celor mai multe dintre echipe. Nu şi pentru aceia ai Petrolului. Ei au alergat toată ziua şi au obţinut două autobuze pentru deplasarea de la Botoşani. Costul deplasării va fi de 30 de lei, plecarea fiind programată sâmătă dimineaţa, la ora 5.00! Nu contează că nu vor dormi, nu contează că vor ajunge acasă în noaptea dintre sâmbătă şi duminică, pe la 2.00-3.00. Nu contează nici adversarul, nu contează decât pasiunea pentru echipă. Un adevărat suporter asta face, nu susţine echipa doar când îi convine. O susţine mereu! Exemplul acesta este, dacă vreţi, încă un argument pentru care galeria Petrolului este deasupra tuturor.
De ce este galeria Petrolului deasupra tuturor?
24 octombrie 2013
(1084 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Emilia Coman, o ploieşteancă de excepţie!
(22 aprilie 2014 - Edi MOLDOVAN)
490 vizualizări
VIDEO Fanii lui Galatasaray, show înaintea derby-ului cu Beşiktas! Imagini incredibile cu 42.000 de oameni în tribună la antrenament!
(3 decembrie 2018)
115 vizualizări
Ponturile zilei – 1 noiembrie
(1 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
155 vizualizări
Diego Maradona a fost înmormântat într-un cimitir de la marginea capitalei argentiniene: „A murit sufletul întregului popor”
(27 noiembrie 2020)
98 vizualizări
Patrick NKoyi a marcat din nou pentru Sittard
(22 februarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
119 vizualizări
Avanpremieră la campionat? Jumătatea de arbitru Marius Avram a pus Cupa Ligii în braţele maneliştilor de la FCSB
(18 iulie 2016 - Ciprian RADU)
161 vizualizări
Egal în ultima secundă! CSM Ploieşti - HCM Roman 31-31 (12-18)
(24 septembrie 2015)
144 vizualizări
Simona Halep pierde al doilea meci de la Turneul Campioanelor, scor 0-6, 2-6, cu Caroline Wozniacki
(25 octombrie 2017)
96 vizualizări
Un debut al marilor speranţe pentru Petrolul
(27 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
361 vizualizări
Dovada că Primăria şi-a bătut joc de legendele Petrolului!
(4 iulie 2016 - Ciprian RADU)
550 vizualizări
Cătălina Ponor, medalii de bronz în finalele de la bârnă şi sol, la Campionatul European de la Berna
(5 iunie 2016)
80 vizualizări
Petrolul: Când se dispută meciurile cu Iaşi şi CFR Cluj. Programul etapelor II şi III din playoff/playout
(6 martie 2016)
389 vizualizări
Lovitură de teatru: Mădălin Mihailovici anunţa că Petrolul nu mai are finanţator !
(13 iunie 2019)
760 vizualizări
Handbal feminin: CSM Ploieşti luptă pentru locurile 5-8
(11 mai 2015)
49 vizualizări
Pulhac nu joacă luni. Ce spune despre Petrolul şi de ce rămăsese fără contract
(21 noiembrie 2015 - Ciprian RADU)
198 vizualizări
Singura miză, locul al treilea. Ceahlăul – Petrolul (astăzi, ora 21.00)
(27 aprilie 2015)
362 vizualizări
Cupa României: Petrolul – FCSB se joacă pe 5 martie
(4 februarie 2015)
218 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























