Tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer au devenit, duminică, 22 noiembrie, la Londra, prima pereche care câştigă Turneul Campionilor la dublu fără a pierde măcar un set, de la desfăşurarea competiţiei în actualul sistem, din 1986.

 Tecău şi Rojer s-au impus în finală cu 6-4, 6-3 în faţa cuplului româno-indian Florin Mergea/Rohan Bopanna, la nici 24 de ore după ce şi-au asigurat primul loc în Emirates ATP Doubles Team Rankings. Cei doi sunt primul cuplu care termină anul în fruntea ierarhiei, după şase sezoane consecutive reuşite de gemenii americani Bob şi Mike Bryan. Înaintea lor, Daniel Nestor şi Nenad Zimonjic au fost cea mai bună pereche a anului, în 2008.

La Barclays ATP World Tour Finals, Tecău şi Rojer au obţinut victorii pe linie, încheind anul cu un bilanţ de 48 de succese şi 21 de înfrângeri. Cei doi au ajuns la 11 titluri împreună, dintre care trei anul acesta, inclusiv primul lor titlu de Mare Şlem, la Wimbledon (cu cuplul Jamie Murray/John Peers).

„Am reuşit să câştigăm primul nostru Grand Slam în acest an şi să terminăm anul pe primul loc”, a declarat Tecău, după finală. „Principalul nostur obiectiv este să creştem ca echipă. Ce se va întâmpla după aceea, vom vedea. Asta am făcut până acum, am lucrat la jocul nostru, am discutat mult. Comunicăm foarte bine, avem o relaţie deschisă. Ne putem spune unul altuia totul, iar acest lucru ajută mult în acest sport”, a mai spus Tecău, citat de site-ul ATP.

”Este un eveniment aşa de frumos, un mare turneu, un premiu mare câştigat la final de an. Este apogeul acestui an. Cred că am avut un an bun împreună”, a afirmat, la rândul său, Rojer.

De partea cealaltă, Bopanna şi Mergea au făcut prima oară pereche în acest an, la Casablanca, în aprilie, şi au terminat sezonul cu un bilanţ de 31-1, incluzând două titluri din patru finale (fără Turneul Campionilor).

„A fost o zi dificilă, dar a săptămâna a fost extraordinară, ajungând până în finală pentru prima oară ca echipă. Iar în acest sezon, început în aprilie, am jucat doar câteva turnee şi ne-am calificat aici, a fost un an fantastic pentru noi. Sunt multe lucruri pozitive în acest an şi ne gândim să o luăm de la capăt în ianuarie”, a afirmat Bopanna.

„Este o plăcere să joci pentru titlul Barclays ATPWorld Tour Finals. Evident, e pentru prima oară când doi români joacă finala aici. Cred că este o zi istorică pentru noi”, a subliniat Mergea.

Printre cei 17.500 de spectatori care au urmărit finalele s-au numărat şi câştigătorul din 1970, Stan Smith, cvadruplul învingător Ilie Năstase şi campionul din 1976, Manuel Orantes, menţionează site-ul ATP